Australia, învingătoare în faţa Tunisiei cu 1-0, la Cupa Mondială

Data:

Selecţionata Australiei a învins echipa Tunisiei cu scorul de 1-0 (1-0), pe Al Janoub Stadium din Al Wakrah, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, anunță Agerpres.

Australia, care venea după 1-4 cu Franţa, a reuşit să obţină o victorie importantă, prin golul lui Mitchell Duke (23), rămânând în cărţi pentru optimile de finală.

Echipa de la antipozi a început mai bine meciul şi a controlat jocul în prima parte, marcând la prima sa ocazie de gol: Duke a trimis cu capul mingea la colţul, lung, la centrarea lui Goodwin (23).

”Cangurii” au cedat apoi iniţiativa, iar Tunisia a preluat controlul, dar ocaziile africanilor au venit abia pe finalul reprizei. Souttar a blocat salvator şutul lui Draeger (41), iar Msakni a trimis pe lângă poartă din 6 metri la centrarea lui Jebali (45+3).

Echipa pregătită de Graham Arnold a avut şi ea două oportunităţi, dar lovitura de cap a lui Duke (44) nu i-a pus probleme, de această dată, lui Dahmen, iar Meriah a blocat şutul lui Karacic din careu (44).

”Vulturii din Cartagina” au căutat golul şi după pauză, dar Mooy a blocat şutul lui Msakni (66), iar apoi a venit rândul portarului Ryan să se remarce cu mai multe intervenţii. A respins şutul la colţul scurt trimis de Msakni (72), a prins mingea expediată de acelaşi Msakni de la 20 de metri (72), voleul lui Talbi de la 24 de metri (84), şutul-centrare al lui Elabdi (88) sau reluarea slabă a lui Khazri (88).

Şi Socceroos a avut câteva acţiuni notabile, dar şutul-centrare al lui Goodwin s-a dus prin faţa porţii (56), Leckie nu a ajuns la o centrare în faţa porţii a lui Maclaren (71), iar Mooy a şutat din afara careului, puţin peste poartă (74).

Mijlocaşul Aissa Laidouni (ex-FC Voluntari) nu a mai repetat evoluţia bună din meciul cu Danemarca (a fost cel mai bun om al meciului), fiind schimbat în min. 67.

Mijlocaşul australian Ajdin Hrustic, cu mamă româncă şi tată bosniac, a debutat la Cupa Mondială în min. 64, fără să se remarce în timpul petrecut pe teren.

Tunisia, care a remizat cu Danemarca (0-0), în meciul său de debut din Qatar, rămâne cu o singură victorie în 14 meciuri jucate în grupe la Cupa Mondială.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...