ATP: Stefanos Tsitsipas s-a calificat în premieră în finala turneului de la Roma

Data:

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, numărul cinci mondial, s-a calificat în premieră în finala turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, după ce a reuşit să-l învingă în trei seturi, 4-6, 6-3, 6-3, pe germanul Alexander Zverev, la Foro Italico, potrivit Agerpres.

Tsitsipas, care va urca un loc în clasamentul ATP începând de luni, s-a impus după două ore şi jumătate de joc în faţa campionului olimpic en titre, câştigător al trofeului la Roma în 2017 şi finalist la ediţia din 2018.

Jucătorul elen va trebui să-l învingă pe sârbul Novak Djokovic, actualul lider al clasamentului mondial, sau pe norvegianul Caper Ruud (nr.10), care se vor înfrunta în cea de-a doua semifinală, pentru a-şi putea trece în palmares al treilea titlu de categoria Masters 1.000.

Dublu câştigător al turneului de la Monte Carlo (2021, 2022), Tsitsipas l-a înfruntat pentru a treia oară pe Zverev în semifinale, în mai puţin de o lună. Cei doi s-au mai întâlnit în penultimul act la turneul din Principat (victorie a grecului) şi la cel de la Madrid (succes al germanului, învins apoi în finală de Carlos Alcaraz).

Stefanos Tsitsipas speră acum într-o revanşă în faţa lui Novak Djokovic, după eşecul suferit anul trecut în faţa sârbului în finala ediţiei de anul trecut a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Europa League – Harry Kane speră ca Tottenham să cucerească primul său trofeu după 17 ani

Atacantul englez Harry Kane speră ca Tottenham Hotspur, fosta sa echipă, să pună capăt unei aşteptări de 17...

Acţionarul FC Rapid, Dan Şucu, şi preşedintele Viorel Moldovan, reclamaţi de CCA la Comisia de Disciplină

Clubul de fotbal FC Rapid Bucureşti a anunţat, marţi, pe site-ul său oficial, că acţionarul Dan Şucu şi...

Eduard Novak – România are capacitatea de a câştiga în jur de 15 medalii la Jocurile Paralimpice

Preşedintele Comitetului Naţional Paralimpic, Eduard Novak, a declarat, marţi, la Complexul Sportiv Naţional "Lia Manoliu", cu ocazia deschiderii...

Antrenorul ten Hag ar putea reveni la Ajax Amsterdam

Antrenorul olandez Erik ten Hag, fost la Manchester United, ar putea reveni pentru sezonul viitor la echipa de...