Atletism: Oana Pantelimon – Ne dorim o promovare în prima divizie la Jocurile Europene

Data:

Antrenorul coordonator al lotului olimpic de atletism, Oana Pantelimon, a declarat pentru AGERPRES că îşi doreşte o promovare în prima divizie în concursul pe echipe de la Jocurile Europene din Polonia ( (21 iunie-2 iulie), dar obiectivul stabilit de Federaţia Română de Atletism este menţinerea în divizia secundă, scrie Agerpres.

”Obiectivul nostru este să ne menţinem în divizia a doua valorică. Acesta este obiectivul federaţiei. Bineînţeles că ne dorim să fim între primii trei ca să putem promova în prima divizie. Vor fi prezenţi în Polonia opt sportivi din cei zece din lotul olimpic, mai puţin Claudia Prisecaru (3.000 m obstacole), care a avut o problemă de sănătate, o operaţie, şi acum este în recuperare, şi Elena Andreea Taloş (triplusalt), care nu a reuşit să facă performanţă la selecţie. Nu este la nivelul ei bun şi nu va face deplasarea. Avem o echipă bună, zic eu, competitivă la acest campionat. Aşteptăm performanţe bune de la aruncători în primul rând, Bianca Ghelber, Alin Firfirică, Rareş Toader, de la Gabriel Bitan, Daniela Stanciu, de la Claudia Bobocea, medaliata noastră cu argint la Europenele indoor de la Istanbul, dar nu numai”, a spus Oana Pantelimon, care este şi conducătoarea delegaţiei române.

La competiţia de atletism pe echipe, prevăzută între 20 şi 25 iunie, participă 2.000 de sportivi din 48 de ţări. Naţiunile participante sunt repartizate în trei divizii, iar România face parte din divizia secundă (16 echipe), alături de Norvegia, Estonia, Ungaria, Danemarca, Slovenia, Lituania, Bulgaria, Slovacia, Letonia, Croaţia, Islanda, Serbia, Cipru, R. Moldova şi Ucraina.

La ediţia precedentă, de la Minsk 2019, atletismul nu a figurat în program. Întrecerile din divizia a doua şi a treia au loc între 20 şi 22 iunie, iar cele din prima divizie între 23 şi 25 iunie.

”Campionatul nostru european pe echipe se desfăşoară la fel, doar că este inclus pentru prima oară în cadrul Jocurilor Europene. Regulile sunt la fel, primele trei clasate promovează în divizia superioară şi ultimele trei retrogradează. Perioada de calificare pentru Jocurile Olimpice începe de la 1 iulie, dar la această competiţie se pot obţine baremuri de participare la Mondialele de la Budapesta (19-27 august). Calificarea acolo se face prin clasamentul mondial şi baremuri şi ne aşteptăm să avem între 15 şi 20 de sportivi calificaţi pentru Budapesta”, a adăugat Oana Pantelimon.

Lotul României cuprinde 38 de sportivi inclusiv două rezerve: Marina Andreea Baboi (100 m, 4×100 m), Maria Valeria Bisericescu (200 m, 4×100 m), Andreea Miklos (400 m, 4×400 m mixt), Sanda Belgyan (400 m garduri), Clauia Bobocea (800 m, 1.500 m), Adelina Panaet (3.000 m obstacole), Anamaria Nesteriuc (100 m garduri, 4×100 m), Mădălina Elena Sîrbu (5.000 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Ana Maria Ion (triplusalt), Andreea Ştefania Drăgan (prăjină), Daniela Stanciu (înălţime), Ioana Diana Ţigănaşu (greutate), Andreea Iuliana Lungu (disc), Bianca Ghelber (ciocan), Ioana Valentina Baciu (suliţă), Emma Maria Adnana Matyus (4×400 m mixt), Mirela Lavric (rezervă 4×400 m mixt), Petre Nicolae Rezmiveş (100 m, 4×100 m), Andrei Ionuţ Neagoe (4×100 m), Marian Valentin Tănase (200 m, 4×100 m), Robert Parge (400 m, 4×400 m mixt), Mihai Sorin Dringo (4×400 m mixt), Cristian Gabriel Voicu (800 m), Marian Nicolae Coman (1.500 m), Dragoş Luca Pop (5.000 m), Alin Ionuţ Anton (110 m garduri, 4×100 m), Vlad Dulcescu (400 m garduri), Damian Mititelu (3.000 obstacole), Gabriel Bitan (lungime), Răzvan Cristian Grecu (triplusalt), Marius Dumitrache (înălţime), Răzvan Doroftei (prăjină), Rareş Toader (greutate), Alin Firfirică (disc), Dragoş Nicorici (ciocan), Alexandru Novac (suliţă), Cristian Roiban (rezervă la 4×100 m). AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...