România ocupă locul al patrulea la Campionatele Europene de atletism pe echipe, Divizia 2, marţi, după prima zi a întrecerilor din cadrul Jocurilor Europene de la Cracovia – Malopolska, scrie Agerpres.
România a acumulat 114 puncte, fiind devansată de Ungaria (159 puncte), Ucraina (138,5) şi Slovenia (122). Doar primele trei echipe promovează în eşalonul de elită.
Atleţii români au obţinut două victorii, prin campioana europeană en titre Bianca Florentina Ghelber, la aruncarea ciocanului (72,97 metri), şi Andrea Miklos la 400 m (50 sec 67/100 – cea mai bună performanţă personală).
Mihai Sorin Dringo a fost al treilea al 400 m (45 sec 76/100).
Cristian Gabriel Voicu s-a clasat pe 5 în proba de 800 m (1 min 48 sec 48/100), iar pe 7 au încheiat Damian Didier Mititelu la 3.000 m obstacole (8 min 57 sec 63/100 – personal best) şi Răzvan Cristian Grecu la triplusalt (15,36 m).
Pe locul al optulea s-au clasat Andreea Iuliana Lungu la aruncarea discului (50,54 m) şi Cristian Roiban la 100 m (10 sec 62/100).
Răzvan Doroftei a ocupat locul 10 la săritura cu prăjina (4,70 m), iar Mădălina-Elena Sîrbu s-a clasat pe aceeaşi poziţie la 5.000 m (16 min 33 sec 24/100 – personal best).
Marina Andreea Baboi a fost a 14-a la 100 m (11 sec 73/100 – season best), iar Ioana Diana Ţigănaşu a fost a 16-a (ultima) la aruncarea greutăţii (12,89 m).
România participă cu 38 de sportivi la întrecerile de atletism (18 feminin, 20 masculin), care au loc de marţi până joi (Divizia 2).
Componenţa echipei României pentru Jocurile Europene de la Cracovia Malopolska (21 iunie – 3 iulie) care cuprinde 150 de sportivi, 74 la feminin, 76 la masculin, la 18 discipline sportive, atletism, badminton, baschet, box, ciclism, judo, kaiac-canoe, karate, rugby, sărituri cu schiurile, sărituri în apă, scrimă, taekwondo, tenis de masă, teqball, tir cu arcul, tir sportiv, triatlon.
AGERPRES