Atletism: Ideea unor Jocuri la care să existe dopaj autorizat ”este o prostie”, spune Sebastian Coe

Data:

Preşedintele Federaţiei internaţionale de atletism, Sebastian Coe, a criticat dur joi ”Enhanced Games”, proiectul unei competiţii multisport cu dopaj autorizat, spunând că „este o prostie” şi asigurând că sportivii „suficient de proşti” pentru a participa vor fi „excluşi”, scrie AFP, notează Agerpres.

„Este o prostie. Asta chiar că nu mă împiedică să dorm noaptea”, a declarat joi Coe într-o conferinţă de presă, cu o zi înainte de startul Campionatelor Mondiale de atletism în sală din oraşul scoţian Glasgow.

„Singurul mesaj este că, dacă cineva este suficient de prost încât să dorească să participe la această competiţie, va fi exclus din sportul nostru şi asta pentru o perioadă îndelungată”, a adăugat britanicul.

„Enhanced Games” („Jocurile ameliorate”), pentru care data şi locul desfăşurării nu au fost anunţate, ar urma să includă cinci categorii de sporturi, atletism, înot, gimnastică, forţă şi luptă. Nu ar avea loc nici un control antidoping, participanţii fiind astfel autorizaţi să utilizeze substanţe interzise.

Într-un interviu recent pentru BBC, Aron D’Souza, omul de afaceri australian din spatele proiectului numit de detractorii săi „Jocuri cu steroizi”, a susţinut că sute de sportivi şi-au exprimat interesul.

La rândul său, Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA) a considerat că este „un concept periculos şi iresponsabil”.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...