Atletism: ‘Am crezut că Thompson a câştigat’, a precizat americanul Noah Lyles după aurul de la 100 m

Data:

Atletul american Noah Lyles, devenit campion olimpic în proba de 100 m, duminică seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu un avans de doar cinci miimi de secundă în faţa jamaicanului Kishane Thompson, a afirmat la finalul cursei că a avut senzaţia că nu ar fi câştigat, informează AFP.

„Nu am avut impresia că aş fi câştigat această cursă, deşi am dat 100%. A fost un moment nebun, am avut impresia că el a câştigat. Eu chiar m-am îndreptat spre Kishane pentru a-i spune, ‘prietene, eu cred că medalia este pentru tine’. Când am văzut numele meu pe tabelă, a fost incredibil. Sunt mândru că am reuşit asta împotriva unor atleţi atât de rapizi, la cea mai mare cursă din lume, pe cea mai mare scenă din lume. Nu m-am antrenat ca să cedez pe linie. Dar numeroase curse se încheie astfel”, a spus Lyles.

Întrebat dacă este un sportiv diferit la trei ani după Tokyo, unde a cucerit medalia de bronz la 200 m, el a răspuns: „Da desigur! Sunt un Noah diferit, la sută la sută. Dar resimt mereu acelaşi stres, tensiunea momentului, trebuie să lucrez mai mult pentru a gestiona situaţia. Este şi foarte multă comunicare în jurul meu, făcând din mine un favorit, iar asta pune presiune. Dar, în cele din urmă, cursa nu a fost mai mare decât mine”, a adăugat el.

Atletul american Noah Lyles a câştigat medalia de aur în proba de 100 de metri, duminică seara, la Jocurile Olimpice de la Paris, cu timpul de 9 sec 79/100.

Sprinterul american, campionul mondial en titre, a obţinut titlul după o departajare la miimi de secundă cu jamaicanul Kishane Thompson, cu 784/1000, faţă de 789/1000.

Aceasta a fost prima medalie de aur câştigată de Statele Unite în cursa regină a atletismului după JO 2004, când se impunea Justin Gatlin.

AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon

Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepţional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei...

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana...

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...