Atletico Madrid a remizat în deplasare cu Real Sociedad (1-1), în campionatul Spaniei

Data:

Echipa Atletico Madrid a ratat şansa de reveni pe locul al treilea în campionatul de fotbal al Spaniei, obţinând doar un rezultat de egalitate, scor 1-1, pe terenul formaţiei Real Sociedad (locul 15), duminică seara, în etapa a 18-a din La Liga.

Madrilenii au deschis scorul în meciul de la San Sebastian prin atacantul norvegian Alexander Soerloth (50), însă gazdele au restabilit egalitatea după doar şase minute, prin portughezul Goncalo Guedes, fostul jucător al lui PSG.

Atletico se află pe locul al patrulea în clasament, cu 38 de puncte, fiind devansată la golaveraj de Villarreal (locul 3), care are şi două meciuri mai puţin disputate. „Submarinul galben” a urcat pe podium după victoria obţinută sâmbătă la Elche (3-1).

Villarreal şi Atletico Madride două se află la mare distanţă de liderul FC Barcelona (49 puncte) şi de ocupanta locului secund, Real Madrid, echipe care au câştigat partidele disputate în această rundă.

Barca s-a impus cu 2-0 pe terenul rivalei locale Espanyol, la capătul unui meci în care cel mai bun jucător de pe teren a fost portarul oaspeţilor, Joan Garcia, în timp ce Real Madrid a dispus cu 5-1 de Betis Sevilla pe stadionul Bernabeu, graţie unui hat-trick al atacantului Gonzalo Garcia, un produs al academiei clubului madrilen, aflat la primele sale goluri în liga spaniolă.

Gonzalo Garcia (21 ani) a fost utilizat de antrenorul Xabi Alonso în centrul ofensivei, în locul starului francez Kylian Mbappe, accidentat, care a urmărit meciul din tribune.

Rezultate:
Vineri
Rayo Vallecano – Getafe 1-1
Au marcat: de Frutos (45+1), respectiv Arambarri (90+1).
Fundaşul Andrei Raţiu a fost integralist la Rayo Vallecano.

Sâmbătă
Celta Vigo – Valencia CF 4-1
Au marcat: Borja Iglesias (33 – penalty, 59), Jones El Abdellaoui (83), Hugo Alvarez (90+4), respectiv Pepelu (70).
Portarul Ionuţ Radu a fost integralist la Celta Vigo.

Osasuna Pamplona – Athletic Bilbao 1-1
Au marcat: Ruben Garcia (34), respectiv Guruzeta (71).

Elche – Villarreal 1-3
Au marcat: Martim Neto (30), respectiv Moleiro (7), Mikautadze (13), Pedraza (83).

Espanyol Barcelona – FC Barcelona 0-2
Au marcat: Olmo (86), Lewandowski (90).

Duminică
Sevilla FC – Levante 0-3
Au marcat: Losada (45+2), Espi (77), Carlos Alvarez (90+4).

Real Madrid – Betis Sevilla 5-1
Au marcat: Gonzalo Garcia (20, 50, 82), Raul Asencio (56), Fran Garcia (90+3), respectiv Cucho Hernandez (66).

Mallorca – Girona 1-2
Au marcat: Muriqi (90+1 – penalty), respectiv Ţîgankov (25), Vanat (63 – penalty).

Deportivo Alaves – Real Oviedo 1-1
Au marcat: Boye (69), respectiv Vinas (56).
Portarul Horaţiu Moldovan a fost rezervă la Oviedo.

Real Sociedad – Atletico Madrid 1-1
Au marcat: Goncalo Guedes (55), respectiv Soerloth (50).

Clasament:
1. FC Barcelona 49 puncte
2. Real Madrid 45
3. Villarreal 38
4. Atletico Madrid 38
5. Espanyol Barcelona 33
6. Betis Sevilla 28
7. Celta Vigo 26
8. Atheltic Bilbao 24

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mihai Covaliu (COSR): FOTE Braşov 2027 e o investiţie strategică în viitorul sportului românesc

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a afirmat, marţi, cu ocazia Adunării Generale a FOTE Braşov...

FIFA a încheiat un parteneriat pe trei ani cu compania AI Stats Perform

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a selectat compania britanică de Inteligenţă Artificială (AI) Stats Perform ca primul său...

Manchester United a ajuns la un acord cu antrenorul Michael Carrick

Echipa de fotbal Manchester United a ajuns la un acord de principiu cu Michael Carrick, pentru ca fostul...

Australian Open lansează un concurs de pronosticare a tuturor rezultatelor cu un premiu uriaş pentru fani

Fanii tenisului din Australia pot câştiga un premiu uriaş de 10 milioane de dolari australieni (6,71 milioane de...