Fotbalistul Vinicius Junior, atacantul echipei Real Madrid şi al naţionalei Braziliei, a confirmat, marţi, pe reţelele de socializare, relaţia sa cu influencera braziliană Virginia Fonseca, o relaţie despre care presa a speculat şi pe care cuplul a refuzat să o recunoască iniţial, informează EFE.
Cei doi au postat pe conturile lor de Instagram mai multe fotografii în care se prezintă într-o cameră cu un pat decorat cu petale de flori în formă de inimă şi baloane care formează cuvântul „dragoste”.
„V şi V”, a scris jucătorul în legenda uneia dintre fotografii, în care apar îmbrăţişându-se şi sărutându-se, scriind iniţialele numelor lor împletite.
Într-un alt mesaj de pe reţelele sale de socializare, Virginia a declarat că este ”îndrăgostită”, alături de o fotografie a atacantului.
Fotografiile au fost publicate după ce cuplul şi-a petrecut ultimele zile la un hotel din Principatul Monaco.
La începutul lunii octombrie, cei doi au petrecut câteva zile împreună la Madrid, iar influencera, prezentatoarea de televiziune şi femeia de afaceri în vârstă de 26 de ani a asistat chiar şi la un meci al lui Real Madrid pe stadionul Santiago Bernabeu.
Însă Virginia, o influenceră milionară cu aproape 50 de milioane de urmăritori pe reţelele de socializare şi coproprietară a unui brand de cosmetice, a întrerupt relaţia câteva zile mai târziu, când reţelele de socializare au dezvăluit un schimb de mesaje între jucătorul de fotbal şi un model brazilian.
Vini Jr a decis apoi să îşi ceară scuze public în mesaje pe reţelele sale de socializare şi a declarat că se află într-un moment de reflecţie.
„Am trecut printr-o situaţie care m-a făcut să mă uit în mine, să recunosc atitudini care nu reprezintă cine vreau să fiu. Virginia este o femeie incredibilă, o mamă admirabilă şi cineva pentru care am o afecţiune şi un respect enorm”, a declarat el.
În consecinţă, femeia de afaceri, mamă a trei copii dintr-o relaţie anterioară cu un cunoscut cântăreţ brazilian, a decis să-i mai dea celebrului atacant al naţionalei Braziliei o şansă şi a călătorit din nou în Europa în acest weekend.
AGERPRES



