Atacantul Lorenzo Lucca (Udinese), convocat la naţionala Italiei

Data:

Atacantul Lorenzo Lucca, jucătorul echipei Udinese, a fost chemat pentru prima dată la naţionala Italiei pentru meciurile din Liga Naţiunilor, după ce vârful Moise Kean (Fiorentina) a părăsit cantonamentul în urma unei accidentări în zona lombară, a anunţat marţi Federaţia italiană de fotbal, conform Reuters.

Moise Kean, care a strâns 17 selecţii la Squadra Azzurra, a jucat toate cele 90 de minute ale meciului de duminică din Seria A câştigat de Fiorentina cu AC Milan (2-1).

Lorenzo Lucca, 24 de ani, a fost convocat prima dată la naţionala Italiei în luna martie, dar atunci a părăsit cantonamentul echipei ca urmare a unei accidentări la coapsă.

În acest sezon de Serie A, Lorenzo Lucca a marcat trei goluri în şapte apariţii în tricoul lui Udinese.

Italia, aflată în fruntea grupei a doua din eşalonul de elită al Ligii Naţiunilor, după ce a câştigat luna trecută ambele meciuri, va juca la data de 10 octombrie cu Belgia, pe Stadio Olimpico din Roma, şi cu Israelul, pe 14 octombrie. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...