Asociaţia internaţională a Cicliştilor a cerut sprijin pentru componenţii echipei Gazprom

Data:

Asociaţia Internaţională a Cicliştilor (CPA) a cerut un ajutor pentru rutierii echipei Gazprom, care nu-şi pot exercita meseria ca urmare a sancţiunilor decise din cauza războiului din Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.

O brăţară albastră a fost distribuită concurenţilor la Turul Italiei, pentru ca ei să-şi marcheze susţinerea faţă de colegii lor de la echipa rusă Gazprom, a cărei licenţă a fost revocată pe 1 martie de către Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI), după recomandarea Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).

„De ce unii dintre noi pot concura, iar alţii nu? De ce nu găsim împreună o soluţie la problemă? De ce nu pedalăm toţi spre libertate, egalitate şi fraternitate? De ce să nu arătăm că sportul este unit şi nu divizat?, s-a întrebat CPA în cadrul unei conferinţe de presă cu ocazia zilei de repaos din Il Giro, la Salo.

„Aceste persoane s-au trezit de pe o zi pe alta fără serviciu, fără salariu, fără prezent şi viitor în ciclism fără un motiv logic”, a adăugat CPA, care a pledat pentru un dialog între UCI şi echipă pentru găsirea unei soluţii.

UCI a anunţat pe 1 martie excluderea tuturor echipelor ruse şi belaruse, retrăgând în acelaşi timp statutul UCI echipei Gazprom/RusVelo.

Gazprom, care evoluează acum în divizia a doua mondială, este compusă din 21 de ciclişti, dintre care nouă de naţionalitate rusă şi şapte italieni. Ea îi mai are în componenţă pe costaricanul Kevin Rivera şi pe cehul Mathias Vacek, câştigător al unei etape în Turul Emiratelor Arabe Unite.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...