Mikel Arteta, antrenorul echipei Arsenal Londra, a declarat că este ”foarte mulţumit de rezultatul” meciului cu Atletico Madrid (4-0), disputat marţi seara, în Liga Campionilor la fotbal, deşi meciul a fost unul dificil, scrie EFE.
”Sunt foarte fericit şi mândru de acest rezultat. Ştiam cât de dificil va fi, ştiam că vom avea nevoie de multă răbdare şi intensitate. Am fost foarte eficienţi în faţa porţii, ceea ce este esenţial în această competiţie”, a declarat Arteta într-o conferinţă de presă, după partida de pe Emirates.
”Am avut o primă repriză foarte bună. Este foarte dificil să-i destabilizezi pe cei de la Atletico, iar fazele fixe sunt o modalitate de a face acest lucru. Găsirea ocaziilor clare este foarte dificilă, dar prin haos, am crezut că este posibil, iar când jocul s-a deschis, am reuşit să facem mai multe daune”, a subliniat tehnicianul basc.
Atacantul suedez Viktor Gyokeres a pus capăt unei serii de 7 meciuri fără gol, reuşind o dublă în minutele 67 şi 70.
”A fost vorba despre a-şi păstra încrederea în sine, acea stare emoţională de care se poate bucura şi juca liber. Avea un zâmbet larg pe faţă. Îi privesc şi pe coechipierii lui, toţi sunt atât de fericiţi pentru el pentru că a meritat pe deplin. El ne face o echipă mult mai bună. Am devenit mult mai imprevizibili. Este atât de fizic, iar modul în care presează şi ţine mingea este fenomenal. Şi apoi cireaşa de pe tort sunt golurile. A marcat două goluri foarte diferite astăzi şi sperăm că începe să prindă un impuls acum şi să aibă o evoluţie bună”, a mai spus Arteta.
Arsenal s-a impus cu 4-0, prin golurile marcate de Gabriel Magalhaes (57), Gabriel Martinelli (64) şi Viktor Gyorkeres (67, 70).
Arsenal, care este lider în Premier League, după victoria cu 1-0 la Fulham, de sâmbătă, se alătură campioanei en titre Paris St Germain şi finalistei din sezonul trecut, Inter Milano, care au 9 puncte din 9 posibile şi sunt pe cale să se califice în faza eliminatorie. AGERPRES