Arsenal l-a transferat definitiv pe portarul Raya

Data:

Arsenal Londra, vicecampioana Angliei la fotbal, l-a transferat definitiv pe portarul spaniol David Raya de la Brentford, în schimbul unei indemnizaţii de transfer de circa 27 de milioane de lire sterline, scrie DPA.

Raya, 28 ani, a jucat în sezonul trecut în tricoul ”tunarilor” sub formă de împrumut şi a disputat 41 meciuri în toate competiţiile, reuşind să nu primească gol în 16 partide din Premier League, ceea ce i-a adus premiul ”Golden Glove” (mănuşa de aur). Spaniolul a semnat un contract pe mai mulţi ani.

”După un an împrumutat la ‘tunari’, pot spune în sfârşit că sunt un jucător al lui Arsenal pentru următorii ani”, a spus Raya, care este în prezent cu naţionala Spaniei la EURO 2024, unde a fost titular cu Albania, ultimul meci al grupei.

”Sunt nerăbdător să văd ce ne rezervă viitorul, dar trăiesc mereu în el bucurându-mă de prezent. Este un vis devenit realitate să fiu aici şi vreau să vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat deja pe parcursul ultimului an”, a spus Raya, care a fost preferat titular de antrenorul Mikel Arteta în locul lui Aaron Ramsdale.

”David ne-a arătat în sezonul trecut ce jucător important este pentru noi, aşa că suntem încântaţi că acum este oficial jucătorul nostru”, a declarat Arteta pe site-ul lui Arsenal. ”El este o prezenţă mare în vestiarul nostru şi suntem foarte mulţumiţi că vom continua să lucrăm cu el”, a adăugat tehnicianul spaniol.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...