Arne Slot, antrenorul echipei de fotbal Liverpool, a declarat nu-şi face griji cu privire la Mohamed Salah, care a marcat puţin în acest sezon, informează DPA.
Internaţionalul egiptean nu a înscris în ultimele şase meciuri ale formaţiei sale de club. El are doar trei goluri în actualul sezon, unul fiind din penalty, şi a jucat doar 16 minute, din postura de rezervă, în victoria de la mijlocul săptămânii în Liga Campionilor împotriva lui Eintracht Frankfurt. El este în declin încă din luna martie, cu doar cinci goluri în 23 de meciuri.
Victoria de miercuri a pus capăt celei mai slabe serii de rezultate a lui Liverpool din 2016, iar dacă această serie a fost parţial rezultatul formei lui Salah rămâne un subiect de dezbatere, dar Slot nu are nicio îndoială.
„În general, fotbaliştii ratează ocazii, iar Mo este şi el om. Nu suntem obişnuiţi să rateze ocazii, darămite câteva la rând, dar aceste lucruri se pot întâmpla. E mai uşor să valorifici o ocazie dacă eşti în avantaj cu 3-1 decât dacă eşti condus cu 1-0, dar poate că asta nu este adevărat în cazul lui. Dar principalul lucru este că Mo a marcat întotdeauna goluri pentru echipa noastră şi ultimul lucru care mă îngrijorează este că Mo va începe să marcheze din nou goluri. Asta a făcut toată viaţa lui şi asta mă aştept să facă şi în următoarele săptămâni şi luni pentru echipa noastră”, a afirmat Slot.
Cele 450 de milioane de lire sterline cheltuite pe transferuri în vară au dus la unele probleme în startul stagiunii, iar Salah a fost şi el afectat.
Plecarea lui Trent Alexander-Arnold la Real Madrid în vară, combinată cu accidentările, l-a determinat pe Slot să folosească deja trei fundaşi dreapta diferiţi, inclusiv mijlocaşul Dominik Szoboszlai.
„Cred că (Salah) a fost suficient de des în poziţii promiţătoare pentru a marca, dar poate cu Trent chiar mai mult – nu ştiu. Dar, în general, pentru fiecare jucător, dacă ai destul de multe schimbări în lot în timpul verii, atunci toată lumea trebuie să găsească din nou noi conexiuni. Mo nu face o excepţie de la această regulă şi această situaţie s-ar putea să aibă ceva de-a face cu asta.”
„Într-o lume ideală, joci fiecare meci cu aceeaşi echipă, dar nu este realist pentru o echipă care joacă la fiecare trei zile. Chiar dacă ai vrea, nu este posibil, deoarece Jeremie Frimpong a lipsit de mai multe ori din cauza unor accidentări, Conor Bradley a fost accidentat, (Alexis) Mac Allister a ratat presezonul şi la fel Alex (Isak)”, a spus tehnicianul.
Slot şi Salah speră că meciul de sâmbătă seara de pe terenul lui Brentford ar putea fi punctul de cotitură.
Frimpong şi portarul Alisson Becker vor rata cu siguranţă meciul din cauza unor accidentări la ischiogambieri, în timp ce Slot aşteaptă veşti despre Isak, care a suferit o problemă în zona inghinală la mijlocul săptămânii, şi mijlocaşul Ryan Gravenberch, care nu a călătorit în Germania din cauza unei accidentări la gleznă. AGERPRES



