Arina Sabalenka şi Emma Răducanu, victorioase în primul tur la US Open

Data:

Jucătoarea belarusă de tenis Arina Sabalenka, numărul unu mondial şi campioana en titre, a învins-o pe elveţianca Rebeka Masarova cu 7-5, 6-1, duminică, la New York, în prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, transmite AFP.

Finalistă la Australian Open şi Roland Garros, belarusa nu a reuşit să îşi treacă în palmares anula aceasta al patrulea său titlu de Mare Şlem.

Sabalenka a trecut de una dintre cele mai înalte jucătoare din circuit (Masarova are 1,86 metri) şi va juca în turul secund contra rusoaicei Polina Kudermetova.

Britanica de origine română Emma Răducanu a obţinut prima sa victorie la Flushing Meadows după titlul cucerit în 2021, 6-1, 6-2 cu japoneza Ena Shibahara.

În turul secund, Răducanu o va întâlni pe jucătoarea indoneziană Janice Tjen (149 WTA). Tjen a devenit vineri prima jucătoare din ţara sa care intră pe tabloul principal la un turneu de Mare Şlem din 2004 (US Open), iar în primul tur a reuşit să o învingă pe rusoaica Veronika Kudermetova, numărul 25 mondial, cu 6-4, 4-6, 6-4.

Alexandra Eala a devenit primul jucător de tenis din Filipine care câştigă un meci de Mare Şlem în era open, după ce a trecut de daneza Clara Tauson, cu 6-3, 2-6, 7-6 (13/11).

Rezultatele înregistrate duminică în primul tur la simplu feminin la US Open:
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) – Rebeka Masarova (Elveţia) 7-5, 6-1
Polina Kudermetova (Rusia) – Nuria Parrizas Diaz (Spania) 2-2 (abandon Parrizas Diaz)
Leylah Fernandez (Canada/N.31) – Rebecca Marino (Canada) 6-2, 6-1
Lulu Sun (Noua Zeelandă) – Maria Camila Osorio (Columbia) 6-4, 2-6, 6-0
Alexandra Eala (Filipine) – Clara Tauson (Danemarca/N.14) 6-3, 2-6, 7-6 (13/11)
Tereza Valentova (Cehia) – Lucia Bronzetti (Italia) 6-3, 3-6, 6-4
Emma Răducanu (Marea Britanie) – Ena Shibahara (Japonia) 6-1, 6-2
Janice Tjen (Indonezia) – Veronika Kudermetova (Rusia/N.24) 6-4, 4-6, 6-4
McCartney Kessler (SUA/N.32) – Magda Linette (Polonia) 7-5, 7-5
Marketa Vondrousova (Cehia) – Oksana Selehmeteva (Rusia) 6-3, 7-6 (7/3)
Jasmine Paolini (Italia/N.7) – Destanee Aiava (Australia) 6-2, 7-6 (7/4)
Jessica Pegula (SUA/N.4) – Mayar Sherif (Egipt) 6-0, 6-4
Ana Blinkova (Rusia) – Iulia Starodubţeva (Ucraina) 6-3, 6-1
Victoria Azarenka (Belarus) – Hina Inoue (SUA) 7-6 (7/0), 6-4
Belinda Bencic (Elveţia/N.16) – Shuai Zhang (China) 6-3, 6-3
Emma Navarro (SUA/N.10) – Yafan Wang (China) 7-6 (11/9), 6-3
Caty McNally (SUA) – Jil Teichmann (Elveţia) 6-2, 6-2
Moyuka Uchijima (Japonia) – Olga Danilovic (Serbia) 7-6 (7/2), 4-6, 7-6 (11/9)
Jelena Ostapenko (Letonia/N.25) – Xiyu Wang (China) 6-4, 6-3
Anastasia Potapova (Rusia) – Lin Zhu (China) 6-4, 4-6, 6-2

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamie Vardy, jefuit în timpul meciului Cremonese – AS Roma din Serie A

Casa fotbalistului englez Jamie Vardy de pe malul lacului Garda a fost jefuită, în timp ce se afla...

Burleanu (FRF) – Experienţa maghiară reprezintă un model privind finanţarea publică în dezvoltarea sportului

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, în cadrul întâlnirii diplomatice pe care a avut-o...

Inter Milano se gândeşte la aducerea lui Mike Maignan, portarul lui AC Milan (presă)

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, se gândeşte la aducerea portarului francez Mike Maignan, sub contract până...

Florian Wirtz (Liverpool), accidentat, ratează meciul cu PSV Eindhoven, din Liga Campionilor

Jucătorul lui Liverpool, Florian Wirtz, accidentat, va rata deplasarea din Liga Campionilor împotriva lui PSV Eindhoven, după ce...