Arina Sabalenka şi-a consolidat poziţia de lider în clasamentul WTA

Data:

Belarusa Arina Sabalenka şi-a consolidat poziţia în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după titlul cucerit la Madrid, transmite AFP.

Sabalenka are acum un avans de peste 4.300 de puncte faţă de poloneza Iga Swiatek, campioana de anul trecut, ecartul dintre ele crescând cu peste 900 de puncte. Americanca Gauff, finalistă în capitala Spaniei, a revenit pe podium, fiind la doar 170 de puncte de Swiatek.

Americancele Jessica Pegula (4) şi Madison Keys (6) au coborât fiecare câte un loc, iar italianca Jasmine Paolini a urcat o poziţie (5).

România are în continuare patru reprezentante în top 100, în ciuda faptului că au regresat faţă de acum două săptămâni: Jaqueline Cristian ocupă locul 74, Irina Begu se află pe 83, Gabriela Ruse pe 88, iar Anca Todoni pe 91.

La dublu, Sorana Cîrstea a reuşit un salt spectaculos de 724 de locuri, după titlul câştigat la Madrid, alături de rusoaica Ana Kalinskaia, şi acum se află pe locul al 82-lea. Cîrstea este a treia româncă din ierarhie, după Monica Niculescu (locul 40) şi Gabriela Ruse (44).

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 11.118 puncte
2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 6.773
3 (4). Coco Gauff (SUA) 6.603
4 (3). Jessica Pegula (SUA) 6.243
5 (6). Jasmine Paolini (Italia) 4.875
6 (5). Madison Keys (SUA) 4.824
7 (7). Mirra Andreeva (Rusia) 4.781
8 (8). Qinwen Zheng (China) 4.193
9 (10). Emma Navarro (SUA) 3.797
10 (9). Paula Badosa (Spania) 3.761
………………………………………………….
74 (65). Jaqueline Cristian 878
83 (75). Irina-Camelia Begu 817
88 (85). Elena-Gabriela Ruse 798
91 (89). Anca Todoni 776
131 (122). Sorana Cîrstea 564
164 (163).Ana Bogdan 436
208 (214). Miriam Bulgaru 354
218 (216). Patricia Maria Ţig 335
243 (281). Irina Bara 295

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 10.665 puncte
2 (2). Taylor Townsend (SUA) 8.620
3 (3). Erin Routliffe nzl (Noua Zeelandă) 8.125
4 (4). Jelena Ostapenko (Letonia) 6.950
5 (5). Gabriela Dabrowski (Canada) 6.385
6 (6). Sara Errani (Italia) 5.465
6 (6). Jasmine Paolini (Italia) 5.465
8 (8). Asia Muhammad (SUA) 4.690
9 (9). Liudmila Kicenok (Ucraina) 4.630
10 (10). Shuai Zhang (China) 4.523
…………………………………………………
40 (41). Monica Niculescu 2.255
44 (48). Elena-Gabriela Ruse 1.994
82 (806). Sorana Cîrstea 1.055
109 (114). Jaqueline Cristian 725
149 (152). Irina Bara 538
241 (307). Patricia Maria Ţig 329
276 (278). Briana Szabo 286

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...