Belarusa Arina Sabalenka se menţine în fruntea clasamentului mondial a jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după ce a cucerit al doilea său titlu consecutiv la US Open.
Sabalenka are acelaşi avans ca în urmă cu două săptămâni faţă de Iga Swiatek, peste trei mii de puncte, în timp ce pe locul al treilea se află în continuare jucătoarea americană Coco Gauff, la doar 59 de puncte de poloneză.
Americanca Amanda Anisimova, finalista de la New York, a reuşit un salt de cinci locuri şi se află pe patru, cea mai bună clasare din carieră, la 2.700 de puncte de compatrioata Gauff.
Finalista de anul trecut, Jessica Pegula, a coborât trei poziţii şi se află acum pe locul al şaptelea.
Japoneza Naomi Osaka, dublă laureată la New York (2018, 2020), învinsă în semifinalele acestei ediţii, a reuşit un salt de zece locuri şi a ajuns pe 14.
România are trei reprezentante în top 100, dar Jaqueline Cristian este pe 43, cea mai bună clasare a carierei. Sorana Cîrstea a urcat pe 66, iar Gabriela Ruse a coborât 26 de locuri şi se află pe 96.
La dublu, Sorana Cîrstea se află pe 56, Gabriela Ruse ocupă locul 62, iar Monica Niculesc se află pe 73.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Arina Sabalenka (Belarus) 11.225 puncte
2 (2). Iga Swiatek (Polonia) 7.933
3 (3). Coco Gauff (SUA) 7.874
4 (9). Amanda Anisimova (SUA) 5.159
5 (5). Mirra Andreeva (Rusia) 4.793
6 (6). Madison Keys (SUA) 4.579
7 (4). Jessica Pegula (SUA) 4.383
8 (8). Jasmine Paolini (Italia) 4.006
9 (7). Qinwen Zheng (China) 4.003
10 (10). Elena Rîbakina (Kazahstan) 3.833
…………………………………………………………..
43 (50). Jaqueline Cristian 1.281
66 (71). Sorana Cîrstea 998
96 (70). Elena-Gabriela Ruse 779
109 (92). Irina-Camelia Begu 694
114 (112). Anca Todoni 660
168 (200). Miriam Bulgaru 421
246 (239). Patricia Maria Ţig 288
282 (258). Irina Bara 239
284 (294). Gabriela Lee 238
297 (298). Ana Bogdan 227
…
Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Taylor Townsend (SUA) 8.460 puncte
2 (2). Katerina Siniakova (Cehia) 8.320
3 (7). Erin Routliffe (Noua Zeelandă) 7.725
4 (8). Gabriela Dabrowski (Canada) 7.270
5 (4). Sara Errani (Italia) 7.195
5 (4). Jasmine Paolini (Italia) 7.195
7 (6). Veronika Kudermetova (Rusia) 6.435
8 (3). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.643
9 (5). Elise Mertens (Belgia) 5.630
10 (12). Diana Şnaider (Rusia) 5.365
…………………………………………………..
56 (57). Sorana Cîrstea 1.504
62 (68). Elena-Gabriela Ruse 1.298
73 (83).Monica Niculescu 1.094
152 (107). Jaqueline Cristian 505
158 (163). Irina-Camelia Begu 495
217 (194). Irina Bara 370
270 (220). Patricia Maria Ţig 295
…
AGERPRES