Belarusa Arian Sabalenka, principala favorită, şi americanca Jessica Pegula, a treia favorită, se vor înfrunta în prima semifinală feminină a turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, după victorii obţinute în trei seturi, marţi, la New York, transmite AFP.
Câştigătoarea ultimelor două ediţii ale turneului de la Flushing Meadows, Sabalenka a avut nevoie în sferturi de un super tiebreak pentru a trece de cehoaica Linda Noskova, al şaselea cap de serie, şi a se califica în a şasea sa semifinală consecutivă la New York: 7-6 (7/1), 3-6, 7-6 (10/7).
Noskova, campioana de la Wimbledon, a disputat, la 21 de ani, al treilea său sfert de finală de Mare Şlem.
Sabalenka (28 ani) a fost condusă cu 4-2 în setul decisiv şi se întrevedea o nouă deziluzie la turneele de Mare Şlem, care ar fi făcut-o să îşi piardă locul de lider mondial, după eliminările premature de la Roland Garros (sferturi de finală) şi Wimbledon (optimi). Însă, Noskova s-a crispat şi belarusa a reuşit să egaleze şi să se impună în super tiebreak, după două ore şi 21 de minute de joc.
În ciuda acestui succes, Sabalenka va fi detronată din fotoliul de lider mondial în cazul în care kazaha Elena Rîbakina se va califica miercuri în semifinale.
În careul de aşi, Sabalenka o va înfrunta pe Jessica Pegula, care a trecut de compatrioata sa Emma Navarro (27 WTA), semifinalistă la New York în 2024, cu 3-6, 6-4, 6-3, păstrând şanse de a urca pe primul loc în clasamentul mondial.
Pegula (32 ani), care în optimi a trecut de Sorana Cîrstea, a avut o vară excelentă, cu finale la Washington şi Cincinnati şi care ar putea fi încununată cu primul său titlu de Mare Şlem.
AGERPRES



