Argentinianul Hernan Crespo, noul antrenor al echipei Sao Paulo FC

Data:

Clubul brazilian de fotbal Sao Paulo FC, aflat în pană de rezultate în campionatul naţional, a anunţat, miercuri, numirea argentinianului Hernan Crespo în funcţia de antrenor până în decembrie 2026, după plecarea compatriotului său Luis Zubeldia, informează AFP.

Crespo, în vârstă de 49 de ani, a mai antrenat-o pe Sao Paulo între februarie şi octombrie 2021, perioadă în cursul căreia a câştigat titlul de campion.

„Hernan Crespo a revenit!”, a indicat clubul brazilian într-un comunicat dat publicităţii. „Relaţia construită între Crespo şi Sao Paulo FC din prima experienţă a lăsat baze solide de respect şi admiraţie mutuală”, a declarat preşedintele clubului, Julio Casares, citat în comunicat.

Sao Paulo a anunţat, luni, că s-a despărţit „de comun acord” de Zubeldia după ce echipa antrenată de acesta a câştigat un singur meci din ultimele şapte în campionatul primei divizii, aflându-se pe locul 14 în clasament (12 puncte), la mare distanţă de liderul Flamengo (24 puncte).

Sao Paulo FC este calificată în optimile de finală în Copa Libertadores, echivalentul Ligii Campionilor europeni.

Hernan Crespo a mai antrenat-o pe Al-Ain, din Emiratele Arabe Unite, cu care a câştigat Liga Campionilor Asiei în sezonul 2023-2024, astfel că Al-Ain dispută acum Cupa Mondială a Cluburilor din Statele Unite.

El a mai câştigat Copa Sudamericana (echivalentul Europa League) în 2020 cu clubul argentinian Defensa y Justicia.

Ca jucător, Hernan Crespo a marcat fotbalul italian, jucând pentru echipe precum Parma, Lazio Roma, Inter Milano, AC Milan şi Genoa. El a jucat şi în Anglia, la Chelsea.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...