Argentina – Mexic 2-0. Leo Messi, la al doilea gol la Mondialul din Qatar

Data:

Selecţionata Argentinei rămâne în cursă pentru optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Mexicului cu scorul de 2-0 (0-0), pe Lusail Stadium din Al Daayen, în Grupa C, anunță Agerpres.

Argentina, temătoare după catastrofa din meciul cu Arabia Saudită (1-2), a reuşit, graţie geniului lui Lionel Messi, să câştige acest meci vital, prin golurile înscrise de căpitanul său (64) şi de Enzo Fernandez (87).

Campioana Americii de Sud păstrează şanse de a trece de grupă, însă situaţia în grupă este una complicată, toate cele patru echipe având şanse de a merge mai departe.

Echipa antrenată de Lionel Scaloni a făcut o primă repriză foarte slabă, nereuşind să găsească drumul spre poarta ”veteranului” Ochoa, în faţa unei formaţii arţăgoase care s-a apărat pe trei linii, cu marcaj strâns.

Prima oportunitate a sud-americanilor a venit abia în min. 34, când Messi a executat o lovitură liberă de partea dreaptă, dar Ochoa a boxat de sub transversală.

În min. 41, Lautaro Martinez a trimis cu capul peste poartă.

Mexicanii, antrenaţi de argentinianul Gerardo Martino, fost selecţioner al echipei Albiceleste, au avut o ocazie mai bună, însă Emiliano Martinez a reţinut mingea trimisă de Vega din lovitură liberă de la 24 de metri (45).

Dubla campioană mondială (1978, 1986) avea la pauză o posesie net superioară faţă de Mexic (56%-28% şi 16% in contest), însă fără ocazii.

După pauză, Messi a primit o nouă şansă, o lovitură liberă de la 20 de metri, dar a trimis peste (51).

A fost nevoie de o pasă inspirată a lui Angel Di Maria, care l-a găsit, cumva, liber pe Messi în centru, la 20 de metri, iar decarul lui PSG a avut timp să penduleze şi să trimită cu stângul la colţ, fără speranţe pentru Ochoa (64).

Golul Argentinei a schimbat complet desfăşurarea jocului, ”El Tri” fiind nevoită să iasă la atac. Mexicanii nu au reuşit să îşi creeze ocazii de gol până la final, dar jucătorii lui Scaloni au putut încerca unele contre. În min. 70, Molina a şutat fără preluare de la 16 metri, peste poartă.

În min. 87, după un corner, Messi l-a găsit pe Enzo Fernandez în careu, acesta a trecut de Gutierrez şi a şutat la păianjen, fără şanse pentru Ochoa.

Mexicul, care a remizat cu Polonia în prima partidă din Qatar, nu a marcat în ultimele sale patru meciuri de la Cupa Mondială.

Argentina are acum 17 victorii şi 14 egaluri cu Mexicul, care s-a impus doar de cinci ori (ultima oară în 2004).

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Voi juca la Roland-Garros doar dacă mă voi simţi suficient pregătit, spune Nadal

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, fost lider ATP, spune că va juca la Roland-Garros, al doilea turneu...

Constantin Gâlcă (Universitatea Craiova) – Cu CFR trebuie să fim pragmatici, trebuie să avem victorii pe linie

Antrenorul formaţiei Universitatea Craiova, Constantin Gâlcă, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că jucătorii săi trebuie să...

Haaland (Manchester City), accidentat, va rata meciul cu Brighton, din Premier League

Manchester City, campioana en-titre a Angliei, nu se va putea baza pe vedeta Erling Haaland în meciul de...

Oraşul Salt Lake City, favorit să primească organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2034

Oraşul american Salt Lake City are aproape garantată acordarea organizării Jocurilor Olimpice de iarnă din 2034, în cursul...