Întrebat vineri despre relaţia sa cu Alvaro Arbeloa, antrenorul lui Real Madrid, Jose Mourinho l-a descris pe fostul său jucător drept un „prieten”, relatează L’Equipe.
Jose Mourinho s-a arătat întristat din cauza lui Alvaro Arbeloa, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă înaintea ultimului meci al Benficăi Lisabona din acest sezon, împotriva lui Estoril .
„Este un prieten. Este unul dintre acei jucători care au dat totul, au investit trup şi suflet pentru mine. Şi acum, când este antrenorul lui Real Madrid, dacă această legătură există deja între mine şi club, prezenţa lui Alvaro pe bancă o întăreşte şi mai mult, la fel ca şi dorinţa mea de a vedea lucrurile mergând cât mai bine posibil”, a explicat el.
Arbeloa a fost vizat de Kylian Mbappé, joi seară, după victoria împotriva lui Real Oviedo (2-0), fotbalistul francez afirmând că antrenorul spusese că este „al patrulea atacant” pentru acest meci. Antrenorul lui Real Madrid s-a apărat, adăugând că el decide „cine joacă şi cine nu”.
Mourinho a fost, de asemenea, întrebat despre viitorul său, deoarece numele i-a fost menţionat în repetate rânduri ca posibil succesor al lui Arbeloa pe banca lui Real Madrid. „Nu am avut niciun contact cu Real Madrid. Nici cu preşedintele, nici cu vreo persoană importantă de la club”, a declarat cel care a antrenat anterior formaţia de pe Santiago Bernabeu între 2010 şi 2013.
Portughezul a explicat, de asemenea, că nu se va grăbi înainte de a lua o decizie, fie că va rămâne la Benfica, fie că va trece la un alt club. „Miercuri, agentul meu a primit o ofertă scrisă de la Benfica. Am răspuns: ‘Nu, nu vreau. Nu vreau nimic în acest moment. Duminică, da’,” a explicat Mourinho. „La sfârşitul sezonului, clubul trebuie să înceapă să se gândească la următorul. Contractual şi pe baza unui acord, avem o perioadă de opt până la zece zile pentru a examina opţiunile şi a lua o decizie”, a adăugat el.
AGERPRES



