Un studiu realizat de sindicatul internaţional al fotbaliştilor (FIFPro) arată că 87% dintre jucătorii profesionişti doresc limitarea numărului de meciuri consecutive pentru a se proteja de un volum mare de muncă, ei afirmând că sunt „sportivi, nu maşini”, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Sindicatul se bazează pe datele studiului său realizat între octombrie şi decembrie 2021 în rândul a 1.055 de jucători şi a 92 de experţi (antrenori, medici, oameni de ştiinţă, preparatori fizici), întrebaţi despre calendarul foarte încărcat din ultimele sezoane.
„Presiunea exercitată asupra sănătăţii jucătorilor arată criza de guvernanţă a sportului nostru”, cu „un model învechit care consideră jucătorii ca resurse”, a explicat FIFPro, care le cere organizatorilor competiţiilor să-i asculte „pe jucători şi ceea ce corpul lor ne spune”.
Aproximativ 54% dintre jucătorii chestionaţi au recunoscut că au suferit o accidentare din cauza calendarului foarte încărcat.
FIFPro a afirmat că 41% dintre jucătorii pe care îi reprezintă au disputat cel puţin o dată 10 meciuri consecutive fără să aibă niciodată mai mult de patru zile de pauză între meciuri, începând din 2018.
Potrivit studiului, în sezonul 2020-2021, Luka Modric, mijlocaşul croat al lui Real Madrid, a jucat 24 de meciuri consecutive fără să aibă mai mult de patru zile de odihnă între două meciuri, adică de patru ori mai mult decât „maximul recomandat”.
Sindicatul este îngrijorat şi de scurtarea perioadelor de intersezon. Mai puţin de o treime dintre jucătorii chestionaţi au avut cel puţin patru săptămâni libere în intersezon în stagiunile 2019-2020 şi 2020-2021.
Organizaţia a fost alertată de unele cazuri extreme, ca al spaniolului Mikel Oyarzabal, care a avut doar şase zile libere între Jocurile Olimpice şi reluarea antrenamentelor cu Real Sociedad vara trecută.
Această acumulare de oboseală ar avea şi efecte psihologice semnificative, potrivit studiului FIFPro: 82% dintre experţii chestionaţi au observat probleme de sănătate mintală la jucătorii ce au fost victimele unui program supraîncărcat.
„Suntem sportivi, nu maşini. Corpurile şi minţile noastre au limite naturale. Când facem prea multe sau când ne odihnim prea puţin, clacăm”, şi-au exprimat îngrijorarea jucătorii profesionişti, reprezentaţi mai ales de câteva nume mari ca Leonardo Bonucci, Jonathan David şi Arturo Vidal.
Sursa: Agerpres