Antrenorul Simone Inzaghi (Inter Milano), ofertat de clubul saudit Al-Hilal

Data:

Simone Inzaghi, antrenorul echipei italiene de fotbal Inter Milano, finalista actualei ediţii a Ligii Campionilor, a primit o ofertă „de nerefuzat” din partea clubului saudit Al-Hilal, anunţă Gazzetta dello Sport.

Potrivit publicaţiei italiene, preşedintele lui Al-Hilal, Fahad Bin Saad Bin Nafel, s-a deplasat personal la Milano, la jumătatea lunii trecute, pentru a se întâlni cu Inzaghi, declarându-se mulţumit după discuţia cu tehnicianul italian, pe care doreşte acum să-l angajeze.

Gazzetta precizează că oferta clubului Al-Hilal pentru Simone Inzaghi este una „monstruoasă”, „evaluată la peste 20 de milioane de euro net pe sezon”.

Conform presei arabe, Fahad Bin Saad Bin Nafel l-ar fi convins pe Inzaghi să vină la Riad pe 1 iunie, a doua zi după finala Champions League de la Munchen, împotriva formaţiei Paris Saint-Germain, pentru a semna contractul cu Al-Hilal.

„La Riad se crede că oferta l-a convins pe Inzaghi, care are contract cu Inter până în 2026 şi este aproape de prelungire. Vom şti repede dacă au greşit sau nu”, conchide Gazzetta dello Sport.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manuel Neuer este pregătit să revină la naţionala Germaniei, a anunţat agentul său

Forma recentă a portarului Manuel Neuer au reaprins speculaţiile legate despre o posibilă revenire a campionului mondial din...

Elisabeta Lipă (FRC): Canotajul românesc nu va lăsa garda jos nici la Mondialele de la Shanghai

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la fel...

Michael Ballack consideră că Bayern nu este una dintre favorite în Liga Campionilor

Fostul internaţional german Michael Ballack consideră că Bayern Munchen nu poate fi considerată printre echipele de top în...

Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, prin reuşita...