Antrenorul portughez Jose Mourinho a fost demis de Fenerbahce

Data:

Clubul turc de fotbal Fenerbahce Istanbul, eliminat miercuri de Benfica din play-off-ul Ligii Campionilor, a anunţat, vineri, că l-a demis pe antrenorul portughez Jose Mourinho, transmit agenţiile internaţionale de presă.

”Ne despărţim de Jose Mourinho, antrenorul echipei noastre profesioniste A din sezonul 2024-2025”, a precizat clubul într-un comunicat, la două zile după înfrângerea cu 0-1 de la Lisabona (0-0 la Istanbul).

Lusitanul, numit antrenor la Fener în iunie 2024, nu a reuşit să câştige titlul cu ”canarii” în sezonul trecut, ultima oară când Fenerbahce a devenit campioană fiind în 2014.

Fostul tehnician al echipelor Chelsea, Real Madrid şi Inter Milano, dublu câştigător al Ligii Campionilor (în 2004 cu FC Porto şi în 2010 cu Inter), a avut mai mult probleme în Turcia.

În aprilie, l-a apucat de faţă pe antrenorul rivalei Galatasaray după un derby pierdut în Cupa Turciei. Mourinho primise deja patru meciuri de suspendare în februarie şi fusese amendat după comentariile făcute la finalul unui meci de campionat cu Galatasaray. ”Special One” îl acuzase atunci pe al patrulea oficial al meciului – şi odată cu el pe toţi arbitrii din Turcia – că o favorizează pe Galatasaray.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jamie Vardy, jefuit în timpul meciului Cremonese – AS Roma din Serie A

Casa fotbalistului englez Jamie Vardy de pe malul lacului Garda a fost jefuită, în timp ce se afla...

Burleanu (FRF) – Experienţa maghiară reprezintă un model privind finanţarea publică în dezvoltarea sportului

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, în cadrul întâlnirii diplomatice pe care a avut-o...

Inter Milano se gândeşte la aducerea lui Mike Maignan, portarul lui AC Milan (presă)

Inter Milano, echipa antrenată de Cristian Chivu, se gândeşte la aducerea portarului francez Mike Maignan, sub contract până...

Florian Wirtz (Liverpool), accidentat, ratează meciul cu PSV Eindhoven, din Liga Campionilor

Jucătorul lui Liverpool, Florian Wirtz, accidentat, va rata deplasarea din Liga Campionilor împotriva lui PSV Eindhoven, după ce...