Antrenorul Mehmet Topal a revenit la Petrolul Ploieşti

Data:

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti a ajuns la un acord cu antrenorul Mehmet Topal, care revine astfel pe banca tehnică a ”lupilor” după mai puţin de trei luni, potrivit paginii de Facebook a grupării prahovene.

În vârstă de 39 de ani, Topal şi-a început cariera de antrenor în vara anului trecut, la Ploieşti, iar ca jucător a scris istorie pentru fotbalul din ţara sa, fiind căpitanul naţionalei Turciei şi campion cu trei echipe diferite, Galatasaray, Fenerbahce şi Istanbul Başakşehir.

Topal îl înlocuieşte în funcţia de antrenor principal la Petrolul pe Adrian Mutu, care şi-a reziliat, luni, contractul cu echipa ploieşteană, prin acordul ambelor părţi.

Adrian Mutu preluase conducerea tehnică a echipei ploieştene la începutul acestui an, încheindu-şi mandatul după zece partide oficiale. Mutu semnase un contract valabil până la finalul stagiunii 2025-2026.

Mutu îl înlocuise pe banca tehnică a echipei ploieştene chiar pe Mehmet Topal, care a lăsat formaţia pe locul al şaselea după 21 de etape, cu 31 de puncte.

Petrolul a încheiat sezonul regulat pe locul 9, cu 40 de puncte, iar în prima etapă din play-out a pierdut acasă cu FC Botoşani (0-2).

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Salah a participat la antrenamentul de luni al lui Liverpool

Mohamed Salah a zâmbit şi a stat de vorbă cu coechipierii săi în timp ce participa luni la...

Cristian Chivu îşi pune amprenta asupra lui Inter Milano (AFP)

Cristian Chivu "îşi pune amprenta" asupra lui Inter Milano, scrie luni AFP, ce remarcă rezultatele bune obţinute de...

Bayern Munchen şi RB Leipzig, advesare în sferturile de finală ale Cupei Germaniei

Bayern Munchen şi RB Leipzig, primele două clasate în Bundesliga, vor fi adversare în sferturile de finală ale...

Tottenham îl investighează pe Yves Bissouma pentru consum de gaz ilariant

Clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur îl investighează pe jucătorul său Yves Bissouma, după ce un videoclip în...