Antrenorul lui Lazio a criticat arbitrajul de la meciul cu CFR Cluj

Data:

Antrenorul echipei Lazio, Maurizio Sarri, a criticat arbitrajul de la partida cu CFR Cluj, câştigată cu 1-0, pe Stadio Olimpico din Roma, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Europa Conference League, anunță Agerpres.

”Felul în care a fost arbitrat meciul spune totul despre calitatea arbitrului, care nu potrivit pentru a arbitra în Europa. A influenţat jocul, cum poate să fie o ocazie clară de gol când jucătorul care are mingea se duce spre linia de margine? A influenţat clar jocul cu cartonaşele le-a acordat adversarilor câteva faulturi în plus. Sper să reţinut de le delegări”, a declarat Sarri după meci, citat de presa italiană.

”Arbitrajul a fost cel puţin discutabil”, a subliniat tehnicianul pentru Lazio Style Channel, adăugând că în aceste condiţii ”Lazio a scos maximum”.

”Nu am riscat niciun moment să fim egalaţi, dar a fost un meci solicitant din punct de vedere fizic, iar în 64 de ore vom juca din nou”, a mai spus Sarri.

”Immobile a reuşit un gol cu un coeficient de dificultate ridicat, nu e uşor să loveşti o astfel de minge în modul corect. Sunt mulţumit şi de jucătorii care au intrat pe parcursul jocului. O notă pozitivă şi pentru spiritul cu care a evoluat echipa, rămânând cu capul sus şi în inferioritate numerică”, a comentat Maurizio Sarri.

Antrenorul lui Lazio a vorbit şi despre câţiva dintre jucătorii săi.

„Vecino a făcut un meci bun, a început un pic cam neîndemânatic, dar apoi a crescut în joc. Când meciul a devenit una de sacrificiu, a jucat foarte bine”, l-a caracterizat Sarri pe mijlocaşul său uruguayan.

„Maximiano (portarul) are continuitate, ceva ce nu avea până acum o lună, iar încet-încet începe să dea randament. Gila a jucat bine, pentru că a intrat într-un moment dificil (după eliminarea lui Patric, n. red.), dar a făcut-o cu mare caracter. Îmi pare rău că l-am scos pe Marcos Antonio după 13 minute, a fost foarte bun, dar a înţeles că nu erau alte soluţii şi nu a ridicat nicio problemă”, a mai spus Sarri.

”Cât de important e golul lui Immobile? E important ca pentru fiecare atacant obişnuit să marcheze în fiecare duminică şi în fiecare meci. E normal că dacă trece o perioadă în care nu înscrie începe să gândească negativ, dar el trebuie doar să îşi regăsească nivelul fizic, iar apoi să să gândească doar la joc. Golul este o consecinţă a calităţii echipei şi a calităţii sale”, a subliniat antrenorul lui Lazio.

Maurizio Sarri s-a referit şi la jucătorii utilizaţi: ”Am schimbat cinci titulari, deci nu am jucat cu echipa din campionat. E clar că nu avem un lot din care să facem două echipe, pe care să le alternăm în timpul sezonului. Avem un lot de 11 jucători, cu patru-cinci schimbări şi patru-cinci băieţi cărora trebuie să le ridicăm nivelul”.

CFR Cluj a fost învinsă de Lazio cu scorul de 1-0 (1-0), joi seara, pe Stadio Olimpico din Roma, în prima manşă a play-off-ului pentru optimile de finală ale Europa Conference League la fotbal.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de Ciro Immobile (45+4). Lazio a jucat din min. 15 în zece oameni, după eliminarea lui Patric.

Manşa secundă va avea loc la Cluj-Napoca, în data de 23 februarie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...