Anton Petrea, după înfrângerea cu Rapid: „Când marchezi un gol din penalty în 3 meciuri înseamnă că ai o problemă”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Anton Petrea, a afirmat la finalul derby-ului cu Rapid, pierdut cu 0-2 , că formaţia sa trece printr-un moment dificil de vreme ce nu a reuşit să marcheze în primele 3 meciuri oficiale ale sezonului decât un singur gol din penalty, precizând că este nevoit să se descurce cu lotul pe care îl are la dispoziţie, potrivit Agerpres.

„Nu e neapărat o criză, e o perioadă mai puţin bună. În condiţiile în care în trei meciuri oficiale marchezi un singur gol, din penalty, înseamnă că e o problemă şi trebuie să găsim soluţii pentru a ieşi din momentul acesta dificil. În momentul în care înscrii un singur gol şi acela din penalty în trei meciuri probabil că am avea nevoie şi de un atacant, însă asta avem la momentul actual, ăsta este lotul pe care îl avem la dispoziţie şi trebuie să ne descurcăm. Momentan nu pot să spun că am identificat problema, ce nu merge, ce se întâmplă. Am avut şi discuţii individuale cu jucătorii, îmi spun că sunt aceiaşi, că se pregătesc la fel, asta o văd şi eu, însă la meciuri iată că nu am mai avut exprimarea pe care am avut-o în sezonul trecut recent încheiat. Trecem printr-un moment, sper să fie vorba doar de un moment cât mai scurt şi să îl depăşim cât mai repede”, a declarat Petrea.

Întrebat dacă postul său este în pericol după înfrângerea suferită în faţa Rapidului, Petrea a spus că va avea o discuţie cu conducerea clubului în privinţa acestui aspect: „Da, normal că e presiune, tot timpul, mai ales în condiţiile în care nu reuşeşti să câştigi. Şi, după trei jocuri fără să câştigi e o presiune. O să vedem, o să discut şi cu conducerea, să văd care este şi părerea lor şi vom decide”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlo Ancelotti, cel mai bine plătit selecţioner din lume

Carlo Ancelotti, antrenorul naţionalei de fotbal a Braziliei, este cel mai bine plătit selecţioner în acest moment, conform...

Promotorul Super Ligii a declarat joi pentru AFP că se află în „negocieri” cu UEFA

Promotorul Super Ligii de fotbal, A22 Sports Management, a declarat joi pentru AFP că se află în "negocieri"...

Proprietarul lui Tottenham a mărit capitalul clubului cu 100 de milioane de lire sterline

Acţionarul majoritar al clubului englez de fotbal Tottenham Hotspur, compania ENIC, condusă de Lewis Family Trust, a injectat...

NBA – Un suporter al lui LA Lakers a depus plângere împotriva lui LeBron James, acuzându-l că l-a păcălit

Andrew Garcia, un suporter al echipei LA Lakers, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), care s-a grăbit...