Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Anton Petrea, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, comentând şansele la titlu, că formaţia sa trebuie să fie realistă şi să admită că e la o distanţă destul de mare de ocupanta primului loc al clasamentului, CFR Cluj, potrivit Agerpres.
„Trebuie să fim realişti, să fim cu ochii pe clasament pentru că e o distanţă destul de mare faţă de primul loc (n.r. – 8 puncte). Pe noi ne interesează acum să câştigăm următorul meci şi vom vedea pe parcurs. Să ne gândim că e aproape şi locul 3, deci trebuie să câştigăm în primul rând meciurile noastre. Diseară poate ar fi mai interesant să câştige Craiova cu CFR… s-ar mai apropia şi ei. Craiova a jucat destul de bine cu noi din moment ce au reuşit să câştige. Deci Craiova poate să învingă CFR-ul fără probleme. Când nu câştigi campionatul nu poţi să spui că e un sezon reuşit. Dar ţinând cont de parcursul incredibil al celor de la CFR în acest sezon putem spune că am făcut şi noi tot ce a ţinut de noi pentru a fi cât mai aproape de ei”, a afirmat tehnicianul.
Petrea a numit-o pe FC Voluntari, adversara din partida de luni, „surpriza campionatului”. „A fost o săptămână grea pentru noi după înfrângerea pe teren propriu cu Craiova. Am încercat să le ridic moralul jucătorilor pentru că mai avem 7 etape de disputat şi trebuie să ne vedem de drum în continuare. FC Voluntari este surpriza plăcută a acestui campionat prin faptul că a reuşit să se califice în play-off. Iar acum a reuşit şi două victorii cu Universitatea Craiova şi Farul. Aşa că e clar că vom avea o partidă dificilă. FC Voluntari e o echipă experimentată, organizată şi foarte bună la fazele fixe, aşa că trebuie să fim conştienţi de aceste lucruri şi să încercăm să câştigăm. Pentru Voluntari e o pierdere Budescu. E un jucător pe care e greu să spui că-l poţi bloca, pentru că el apare în zone unde nici nu te aştepţi. Dar îmi pare rău pentru Budescu, pentru că am înţeles că sezonul ăsta e încheiat pentru el”, a menţionat Petrea.
Antrenorul nu va putea sta pe bancă la partida cu FC Voluntari, fiind suspendat pentru cumul de cartonaşe galebene: „Zilele trecute am primit la club o informare că sunt suspendat. Nici noi nu ştiam că la antrenori se mai păstrează cartonaşele galbene (n.r. – după finalul sezonului regulat). Pentru că la jucători se anulează după sezonul regulat, iar la antrenori nu. Interesant, nu ştiu ce să zic. E o situaţie confuză din punctul meu de vedere. Eu am acumulat 4 galbene, deci am făcut şi eu ceva în neregulă la meciurile respective. Eu cred că o idee bună cu aceste cartonaşe la antrenori, dar să fie mai clar specificat cât stai suspendat”.
Întrebat dacă mai are susţinerea conducerii clubului, Petrea a răspuns: „Din moment ce sunt aici, am susţinere. Aşa cum am spus, eu mai am contract cu FCSB până la finalul campionatului şi după aceea vom vedea ce se va întâmpla. Nu vreau să mă gândesc acum la prelungire. Vreau să duc la capăt aceste meciuri, iar apoi voi avea o discuţie cu conducerea. Vom analiza ce s-a făcut şi ce nu şi vom vedea”.
Echipa de fotbal FCSB întâlneşte, luni, de la ora 21:00, pe Arena Naţională din Capitală, formaţia FC Voluntari, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a play-off-ului Ligii I.
Sursa: Agerpres