Anglia a cucerit titlul de campioană europeană la fotbal feminin, în faţa a peste 87.000 de spectatori

Data:

Anglia a cucerit în premieră titlul de campioană europeană la fotbal feminin, învingând cu scorul de 2-1 după prelungiri formaţia Germaniei, pe stadionul Wembley din Londra, în faţa a 87.192 de spectatori, un record pentru această competiţie (la masculin şi feminin), potrivit Agerpres.

Englezoaicele au deschis scorul prin Ella Tone (62), însă Germania a restabilit egalitatea prin Linda Magull (79). Gazdele au marcat golul victoriei în a doua repriză de prelungiri a finalei, prin Chloe Kelly (110).

De menţionat că Germania este deţinătoarea recordului de victorii la Europeanul feminin, având în palmares opt titluri cucerite în tot atâtea finale disputate, ultimul dintre ele în 2013.

Precedentul record de afluenţă la Campionatul European de fotbal fusese stabilit cu ocazia ediţiei masculine din 1964, găzduită de Spania şi câştigată de selecţionata ţării gazdă în faţa URSS (2-1), în faţa a 75.115 spectatori.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Campionul olimpic Marcell Jacobs revine în competiţie în acest weekend

Sprinterul italian Marcell Jacobs, campionul olimpic en titre la 100 m, va reveni în competiţie în acest weekend,...

Probleme interne la FC Barcelona după decizia de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez

Decizia preşedintelui clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, de a continua cu antrenorul Xavi Hernandez şi în...

Miami Heat a restabilit egalitatea în duelul cu Boston Celtics, din play-off-ul NBA

Miami Heat a învins-o cu 111-101 pe Boston Celtics, miercuri, în deplasare, şi a restabilit egalitatea (1-1) în...

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez a fost externat

Fostul atacant argentinian Carlos Tevez, actualul antrenor al echipei de fotbal Independiente, a părăsit spitalul în care a...