Andy Murray se retrage din activitate după Jocurile Olimpice de la Paris

Data:

Tenismanul britanic Andy Murray, dublu campion olimpic şi fost lider al clasamentului ATP, a anunţat marţi că va pune capăt carierei sale sportive după Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie-11 august), informează Reuters.

„Am ajuns la Paris pentru ultimul meu turneu. Săptămânile în care am concurat pentru Marea Britanie au fost de departe cele mai memorabile din cariera mea şi sunt extrem de mândru că o fac pentru ultima oară”, a scris Murray (37 de ani) pe contul său de X.

Considerat unul dintre cei mai buni sportivi britanici din toate timpurile, Andy Murray a cucerit aurul olimpic la Londra, în 2012, după o finală cu elveţianul Roger Federer, recidivând apoi la Rio de Janeiro, patru ani mai târziu, în faţa argentinianului Juan Martin del Potro.

Pe 22 iunie, jucătorul scoţian a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea unui chist spital care îi comprima nervii şi îl făcea să piardă controlul şi puterea piciorului drept, fiind nevoit să se retragă din proba de simplu de la Wimbledon, competiţie pe care a câştigat-o de două ori, în 2013 şi 2016.

Turneul olimpic de tenis de la Paris va debuta pe 27 iulie, Andy Murray urmând să concureze atât la simplu, cât şi la dublu, la cea de-a cincea şi ultima Olimpiadă din cariera sa.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Pedri (FC Barcelona) a revenit la antrenamente după accidentarea din urmă cu o lună

Mijlocaşul Pedro Gonzalez "Pedri", indisponibil după ce a suferit o accidentare în urmă cu o lună pe Santiago...

Oscar Piastri (McLaren) spune că nu îl va ajuta pe coechipierul Lando Norris să câştige titlul mondial

Pilotul australian de Formula 1 Oscar Piastri a spus că subiectul referitor la sprijinul pe care i l-ar...

Mbappe, al patrulea jucător al lui Real Madrid ce marchează patru goluri într-un meci de Liga Campionilor

Kylian Mbappe este al patrulea fotbalist al lui Real Madrid care marchează patru goluri într-un meci de Liga...

Lautaro Martinez a fost ‘furios’ pe Chivu după ce a fost înlocuit, crede o legendă a lui Inter

Lautaro Martinez cu siguranţă nu a fost încântat să fie înlocuit în meciul din deplasare de miercuri cu...