Andres Iniesta, la prima sa experienţă ca antrenor, în Emiratele Arabe Unite

Data:

Andres Iniesta, fostul căpitan al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, a fost numit antrenor principal la Gulf United FC, a anunţat clubul din liga a doua a campionatului de fotbal al Emiratelor Arabe Unite, citat de Reuters.

Iniesta a avut o contribuţie importantă la succesele înregistrate de FC Barcelona şi naţionala Spaniei în deceniul 2000-2010, fiind autorul golului care a adus ţării sale primul titlu de campioană mondială din istoria sa, în urmă cu 16 ani.

El s-a retras din activitate în 2024 şi a evoluat ultima oară ca jucător la Emirates Club din Emiratele Arabe Unite.

„După ce a obţinut licenţa A, câştigătorul Cupei Mondiale şi mijlocaşul decorat cu Liga Campionilor s-a alăturat ca antrenor principal…în timp ce progresează spre licenţa Pro şi face primii paşi pe linia de margine”, a precizat Gulf United într-un comunicat.

Iniesta, în vârstă de 42 de ani, a precizat la rândul său că Gulf United FC reprezintă „locul potrivit pentru a începe acest nou capitol”.

„Fotbalul mi-a dat totul, iar acum vreau să ofer ceva înapoi prin antrenorat, prin învăţare şi prin a lucra în fiecare zi cu jucători tineri care au dorinţa şi talentul de a ajunge departe”, a adăugat fostul internaţional spaniol.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în optimi la Queen’s (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de Katie Boulter cu 6-1, 6-3, vineri, în optimile...

Gabriela Ruse, învinsă de Barbora Krejcikova în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (WTA)

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a fost învinsă de cehoaica Barbora Krejcikova, cu 6-1, 6-2, vineri, în...

Fotbal – CM 2026: Selecţionerul francez Didier Deschamps nu ştie ce va face după Mondial

Selecţionerul echipei de fotbal a Franţei, Didier Deschamps, care îşi va încheia mandatul la conducerea Les Bleus după...

Wout van Aert a abandonat după victoria din etapa a cincea a Turului AURA

Ciclistul belgian Wout van Aert s-a retras vineri din Turul AURA (Auvergne-Rhone-Alpes), noua denumire a cursei Criterium du...