Andrei Tudor Dominic: Vreau să mă clasez în primele 10 locuri la FOTE 2023

Data:

Singurul reprezentant al României în concursul de patinaj artistic la ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European 2023 (FOTE), Andrei Tudor Dominic, a declarat că îşi doreşte să obţină un loc în primele zece la competiţia organizată în perioada 21-28 ianuarie la Friuli-Veneţia-Giulia (Italia), anunță Agerpres.

„Este prima competiţie majoră din viaţa mea, pentru că în ultimii ani nu am putut participa din cauza pandemiei. Am vrut să reprezint România pentru că m-am născut aici, am crescut aici până la 15 ani, este ţara mea şi vreau să particip pentru ea. Într-adevăr, condiţiile din Franţa sunt mult mai bune, am acolo toate facilităţile la dispoziţie şi în plus antrenori foşti campioni. Florent Amodio este antrenorul meu, care ca patinator a fost unul dintre cei mai buni din lume, a câştigat aproape tot ce se putea câştiga. Ador să mă pregătesc cu el, este un antrenor fenomenal. Vreau să dau pe gheaţă tot ce am mai bun, să patinez cât de bine pot şi să închei în primii zece”, a afirmat el.

Patinatorul speră ca în viitor să reprezinte România şi la Jocurile Olimpice de iarnă. „Pe viitor îmi doresc să particip la Jocurile Olimpice, chiar dacă sună ca un clişeu. Orice sportiv de performanţă vrea să ajungă acolo. Aşa că şi eu îmi doresc acelaşi lucru”, a adăugat el.

Biatlonista Maria Elisabeta Duicu s-a arătat mândră de faptul că va fi purtătoare de drapel la ceremonia de deschidere a FOTE 2023.

„Este o onoare foarte mare să fiu portdrapel. Sper să obţin rezultate cât mai bune ca să fie cu adevărat o bucurie că sunt portdrapel. Eu ţintesc cât mai sus la FOTE, chiar dacă nu am avut o pregătire atât de bună pe cât aş fi dorit. Am avut foarte puţine zile petrecute pe zăpadă, de aceea va fi mai dificil pentru noi acolo faţă se sportivii din străinătate care s-au antrenat numai pe zăpadă. Noi o să încercăm totul pentru a câştiga o medalie pentru România”, a spus Maria Elisabeta Duicu.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat oficial, joi, în cadrul unui eveniment organizat la Sala Polivalentă din cadrul Complexului Olimpic „Sydney 2000” din Izvorani, echipa care va reprezenta România la ediţia de iarnă a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE), organizat în perioada 21-28 ianuarie, în Italia, la Friuli-Veneţia-Giulia.

La competiţia rezervată sportivilor cu vârste între 14 şi 18 ani, care prefaţează organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă în 2026, la Milano şi Cortina d’Ampezzo, România va fi reprezentată de 18 sportivi, la 8 dintre cele 14 discipline de concurs ale FOTE.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tenis: Carlos Alcaraz ar putea lipsi la turneul de la Madrid

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, numărul 3 mondial, constrâns să declare forfait pentru turneele de la Monte Carlo şi...

Prima ediţie a Competiţiei Internaţionale de Dans Sportiv ”Oradea-România”, în 26 – 28 aprilie

Prima ediţie a Competiţiei Internaţionale de Dans Sportiv "Oradea-România" (ORRO) va reuni, în perioada 26 - 28 aprilie,...

Fotbal: Mijlocaşul Raul Garcia (Athletic Bilbao) pune punct carierei

Raul Garcia, mijlocaşul lui Athletic Bilbao, născut pe 11 iulie 1986, "va agăţa ghetele în cui la finalul...

Tenis: Nadal nu crede că va mai participa în 2025 la turneul de la Barcelona

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a declarat luni că are "senzaţia" că ediţia din acest an a...