Andrei Burcă: „Nu trebuia să pierdem cu Sivasspor, orice s-ar fi întâmplat”

Data:

Fundaşul echipei de fotbal CFR Cluj, Andrei Burcă, s-a arătat foarte dezamăgit de înfrângerea suferită în partida cu Sivasspor, scor 0-1, pe teren propriu, în Grupa G a Europa Conference League, mai ales că formaţia sa a dominat pe toată durata meciului, potrivit Agerpres.

„O seară tristă pentru noi, pentru suporteri, pentru fotbalul românesc. Nu-mi găsesc cuvintele, pentru că am controlat partida, am avut ocaziile cele mai mari, am avut gol valabil. Domnul arbitru nu ştiu ce a fost cu dânsul în această seară. Nu căutăm alibiuri, trebuie să ne uităm mai mult la noi, pentru că au ajuns o dată în careu şi s-a făcut 1-0, apoi din nou ocazii, ocazii, am controlat toată partida şi nu am putut să o băgăm în poartă. Asta trebuie să ne dea de gândit pe viitor. Trebuie să reflectăm un pic la ceea ce s-a întâmplat în această seară, pentru că nu trebuia să pierdem această partidă, orice s-ar fi întâmplat. Trebuia să marcăm, orice. Nu a mers nimic în această seară”, a declarat Burcă la finalul partidei cu Sivasspor.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

UEFA, cluburile, ligile şi FIFPRO s-au unit pentru a reforma sistemul de transferuri

UEFA, FIFPRO Europa, Asociaţia Cluburilor Europene (EFC) şi ligile continentale au dat publicităţii luni o rezoluţie comună privind...

Wout Van Aert şi Matheiu van der Poel se vor înfrunta de cinci ori în Cupa Mondială

Wout Van Aert va debuta în sezonul de iarnă al Cupei Mondiale de ciclocros pe 20 decembrie, la...

Lionel Messi, cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului

Starul argentinian Lionel Messi a devenit cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului, după ce a oferit...

NBA – Al 20-lea succes al sezonului pentru campioana Oklahoma City Thunder

Echipa Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, a învins în deplasare, cu scorul de 123-115, formaţia...