Americanca Britney Griner, arestată în Rusia, poate cere graţierea după încheiarea procesului

Data:

Baschetbalista americană Britney Griner, arestată în Rusia din luna februarie pentru acuzaţia de contrabandă cu droguri, va putea face apel la sentinţă sau va putea solicita graţierea, a declarat, miercuri, directorul adjunct al departamentului de presă al Ministerului de Externe din Rusia, Aleksei Zaiţev, citat de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Mai întâi, Curtea trebuie să pronunţe sentinţa, iar apoi nimeni nu o va priva pe Britney Griner de dreptul de a face apel la sentinţă sau de a cere graţierea”, a declarat pentru presă oficialul rus, preluat de agenţia TASS.

Zaiţev a precizat că sportiva americană este acuzată de contrabandă cu droguri şi deţinere de ulei de haşiş.

„Este o infracţiune gravă care prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare, iar orice încercare de a prezenta reţinerea ilegală a sportivei este lipsită de fundament”, a adăugat diplomatul american.

Starul american al baschetului feminin Brittney Griner i-a cerut luni, într-o scrisoare adresată preşedintelui SUA, Joe Biden, ale cărei fragmente au fost publicate de familie, să facă totul pentru a o elibera din închisoarea din Rusia, unde este acuzată de autorităţile locale de contrabandă cu droguri şi se află încarcerată din luna februarie.

„Sunt închisă într-o închisoare rusă, singură cu gândurile mele şi fără protecţia familiei, a prietenilor, a tricoului olimpic sau a tuturor lucrurilor pe care le-am reuşit în viaţă. Şi sunt îngrozită de ideea de a mă afla aici pentru totdeauna”, a scris dubla campioană olimpică de baschet, al cărei proces a început vinerea trecută cu uşile închise la un tribunal din Himki, de la periferia Moscovei.

„Ştiu foarte bine că trebuie să faceţi multe lucruri, dar vă rog, nu mă uitaţi, nici pe mine şi nici pe alţi deţinuţi americani”, a implorat aceasta. „Vă rog, faceţi totul pentru a ne aduce acasă”.

Scrisoarea lui Griner a fost depusă simbolic la Casa Albă luni, de Ziua Independenţei Statelor Unite.

Griner, dublă campioană olimpică alături de selecţionata Statelor Unite (2016, 2020), a fost arestată pe aeroportul din Moscova, în luna februarie, după descoperirea în bagajele sale de mână a unor ţigări electronice şi a unui „lichid care prezenta un miros special” de ulei de canabis, conform serviciului federal al vămilor ruse. Ea riscă până la zece ani de închisoare.

În mai, autorităţile de la Washington au declarat că Rusia o reţine „în mod nedrept” pe jucătoarea în vârstă de 31 de ani, în timp ce WNBA, liga profesionist de baschet feminin din SUA, a precizat că „lucrează pentru a o aduce pe Griner acasă”. Cazul acesteia se află acum în mâinile trimisului special al SUA care se ocupă de persoanele luate ostatice.

Arestarea jucătoarei americane, campioană a WNBA în 2014 cu echipa Phoenix Mercury, s-a produs pe fondul unei crize dintre Occident şi Moscova, generată de invazia din Ucrainei.

Considerată una dintre cele mai mari jucătoare de baschet feminin, Brittney Griner, la fel ca majoritatea jucătoarelor WNBA, a jucat mai multe sezoane pentru echipa rusă Ekaterinburg în timpul extrasezonului din Statele Unite.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: S-au stabilit semifinalele Europa League

Olympique Marseille o va înfrunta pe Atalanta Bergamo, iar AS Roma o va întâlni pe Bayer Leverkusen, în...

Tenis: Emma Răducanu, în sferturi la Stuttgart

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la...

Fotbal: Echipa lui Răzvan Lucescu a ratat calificarea în semifinalele Europa Conference League

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Europa Conference League la fotbal,...

Baschet feminin: CSM CSU Constanţa, aproape de titlul de campioană

CSM CSU Constanţa a învins-o pe FCC Baschet UAV Arad cu scorul de 88-69 (28-15, 18-28, 15-8, 27-18),...