Am dat dovadă de multă maturitate, a spus Chivu (Inter) după debutul victorios în Liga Campionilor

Data:

Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, şi-a felicitat elevii după victoria obţinută miercuri seara în Olanda, în faţa formaţiei Ajax Amsterdam (scor 2-0), la debutul în noua ediţie a Ligii Campionilor la fotbal.

Atacantul francez Marcus Thuram a reuşit o dublă pe Johan Cruijff Arena din Amsterdam, oferindu-i lui Chivu primul său succes ca antrenor în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi, pe care a românul a câştigat-o ca jucător alături de Inter în 2010.

„Am dat dovadă de multă maturitate, echipa a înţeles importanţa meciului. Mi-a plăcut maturitatea pe care am arătat-o, am fost bine instalaţi în jumătatea lor de teren, am avut curajul să jucăm om la om. Aceasta este Inter, o echipă cu personalitate şi experienţă, cu dorinţa de a face bine şi de a ieşi dintr-o perioadă negativă. Acest grup face tot posibilul să facă lucruri bune şi trebuie să-i felicităm pentru că sunt excepţionali”, a spus Chivu la finalul partidei.

Tehnicianul român a remarcat, în special, evoluţia tânărului atacant italian Francesco Pio Esposito (20 ani), jucător care a lucrat sub comanda lui Chivu şi la echipa de tineret a clubului milanez.

„Pio merită toate laudele pentru modul în care se antrenează, a jucat foarte bine în seara asta. I-am spus de la început că am patru atacanţi care dau mereu totul, sunt bucuros şi eu când marchează, pentru că atunci când o fac sunt fericiţi. Astăzi, Pio merită toate laudele noastre pentru că a jucat bine, dar mă bucur şi pentru Bonny şi Thuram, care a marcat două goluri cu capul. Cartea de identitate? Nu există pentru mine”, a subliniat antrenorul român, care a evoluat între 1999 şi 2003 la Ajax Amsterdam.

Inter Milano va disputa următorul său meci din Liga Campionilor pe 30 septembrie, când va înfrunta formaţia cehă Slavia Praga pe stadionul San Siro din capitala Lombardiei.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...