Alexi Pitu a semnat pe patru ani şi jumătate cu Bordeaux

Data:

Farul Constanţa şi Girondins Bordeaux au ajuns la un acord privind transferul mijlocaşului ofensiv Alexi Pitu la formaţia din Hexagon, cu care internaţionalul român de tineret a semnat un contract pe patru ani şi jumătate, au anunţat cele două echipe, potrivit Agerpres.

Crescut şi format la Academia Gheorghe Hagi încă de la vârsta de 7 ani, Alexi Pitu a devenit rapid un jucător important pentru clubul nostru, astfel că în prima divizie a debutat la 16 an şi 1 lună. Cu câteva zile înainte îşi făcuse de asemenea debutul în cupele europene, devenind atunci cel mai tânăr fotbalist român care dispută un meci oficial în Europa.

În cele 86 de partide disputate în tricoul echipei Farul (FC Viitorul), Alexi Pitu a reuşit 5 goluri şi 11 pase decisive. Toate cele cinci goluri şi cinci dintre pase au fost reuşite pentru constănţeni în acest sezon.

Alexi Pitu este născut la Karlsruhe şi are şi cetăţenie germană. El este component al naţionalei Under-21 a României.

Bordeaux ocupă locul secund în Ligue 2, cu 33 de puncte după 19 etape, la 9 puncte de liderul Le Havre şi la la 2 puncte de Metz (ocupanta locului trei), echipă antrenată de Ladislau Boloni. Doar primele două clasate vor promova în Ligue 1.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...