Alexandru Pelici este noul selecţioner al naţionalei U19 a României

Data:

Alexandru Pelici a fost numit în funcţia de selecţioner al naţionalei U19, în locul lui Adrian Văsîi, a anunţat Federaţia Română de Fotbal, potrivit Agerpres.

Tehnicianul în vârstă de 48 de ani va conduce reprezentativa juniorilor născuţi începând cu 1 ianuarie 2004 în campania de calificare pentru Campionatul European din 2023.

Alexandru Pelici s-a aflat pe banca echipei CS Mioveni până pe 23 august, când şi-a reziliat contractul, de comun acord cu clubul, din cauza rezultatelor slabe din acest debut de sezon. El a obţinut trei promovări în prima ligă, cu Voinţa Sibiu, FC Hermannstadt şi CS Mioveni, cu Hermannstadt disputând chiar o finală de Cupa României, în 2018, când echipa evolua în liga a doua.

”Este o onoare pentru mine să reprezint echipa naţională a României în acest nou rol de selecţioner Under-19. Este o provocare pentru mine, mai ales că urmează în scurt timp primele meciuri de calificare, dar mă voi folosi de toată experienţa mea pentru a crea un grup unit alături de care să obţinem rezultatele pe care ni le dorim”, a declarat Alexandru Pelici.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NBA – Oklahoma City Thunder, la a 14-a victorie a sezonului

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, şi-a îmbunătăţi bilanţul la 14 victorii şi o singură înfrângere...

Carlos Alcaraz nu se va antrena marţi cu echipa de Cupa Davis a Spaniei

Tenismanul Carlos Alcaraz, liderul mondial, nu se va antrena marţi alături de restul jucătorilor din echipa de Cupa...

Trump ameninţă din nou oraşele democrate cu retragerea de pe lista gazdelor CM 2026

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a reiterat luni ameninţările de a retrage oraşele cu primari democraţi de pe...

PSG îi solicită în total 440 de milioane de euro fostului său jucător Kylian Mbappe

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain i-a intentat patru procese fostului său jucător Kylian Mbappe, căruia îi solicită daune...