Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova) – Cu siguranţă va fi un play-off foarte bun pentru noi

Data:

Fotbalistul Alexandru Mitriţă s-a arătat foarte încrezător în ceea ce priveşte jocul echipei Universitatea Craiova în play-off-ul Superligii de fotbal, chiar dacă a precizat că Universitatea Cluj va fi un adversar dificil în prima etapă.

„Nu va fi un meci foarte uşor. Cunoaştem foarte bine toate echipele calificate în play-off, dar nu vreau să vorbesc foarte mult despre echipele adverse. Vreau să vorbesc despre echipa noastră. Venim după un duş rece şi cred că aveam nevoie de acest duş rece. Nu a fost un capăt de ţară, am revenit cu picioare pe pământ. Ne aşteptăm un play-off foarte tare, dar am mare încredere în tot ce am pregătit la antrenamente, am mare încredere în băieţi şi, cu siguranţă, o să fie un play-off foarte bun pentru noi. Băieţii sunt conştienţi că ne aşteaptă un nou campionat acum. Sunt conştienţi că avem nevoie de victorie. Suntem într-un moment bun, cu o atitudine foarte bună. Nu putem să mai vorbim că nu avem atitudine şi determinare. Tot ce ţine de noi trebuie să arătăm în teren. Pe noi ne interesează punctele, mai ales în play-off şi în prima etapă”, a afirmat Mitriţă, joi, într-o conferinţă de presă.

El consideră că în momentul de faţă echipa sa are a treia şansă la câştigarea titlului şi că va conta în această luptă rezultatele din prima etapă a play-off-ului.

„Suntem pe locul 3. În momentul de faţă, da avem a treia şansă la titlu. Toate echipele au şanse la titlu. Şi Rapidul. Cu o victorie poate să se apropie. Dinamo, la fel. Sunt puncte foarte puţine. Important este primul meci, cine câştigă”, a mai spus Mitriţă.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova va întâlni formaţia Universitatea Cluj, vineri, de la ora 20:00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în prima etapă a play-off-ului Superligii.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Radu Drăguşin – Vrem să arătăm că România merită să fie la Mondial

Fotbalistul Radu Drăguşin a declarat, joi, după tragerea la sorţi care a stabilit Turcia ca adversar în semifinalele...

Mircea Lucescu – Vă asigur că vom lupta pentru calificare; în Turcia se poate întâmpla orice

Selecţionerul Mircea Lucescu consideră că Turcia, adversara României în semifinalele barajul de calificare pentru Cupa Mondială de fotbal...

Portarul Courtois nu a ajuns încă la reconcilierea perfectă cu naţionala Belgiei

Relaţia portarului Thibaut Courtois (Real Madrid) cu echipa naţională de fotbal a Belgiei rămâne tensionată, după ce a...

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon, printre excepţiile de la lege privind revânzarea biletelor în Marea Britanie

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon au excepţii incluse în legislaţia prin care guvernul britanic intenţionează...