Alexandru Chipciu – Am fost motivat să revin la naţională, dar nu a fost un scop al carierei mele

Data:

Fotbalistul Alexandru Chipciu (35 de ani), convocat la prima reprezentativă după o pauză de cinci ani, a declarat că a fost mereu motivat să revină la echipa naţională a României, dar nu a făcut un scop al carierei sale din acest lucru.

„Eu am fost motivat să revin la naţională, dar nu a fost un scop al carierei mele. Clar naţionala este maximum pentru fiecare jucător, e frumos să te întorci. Înainte de EURO citeam presa şi se vorbea atunci de mine, şi începusem să cred aşa un pic, dar acum, chiar nu mă mai gândeam să mă reîntorc, nu mai aveam în cap asta”, a spus Chipciu într-un interviu acordat FRF TV în cantonamentul naţionalei de la Centrul de Fotbal Mogoşoaia.

„Pare că n-am lipsit aşa de mult de la naţională, poate de unde am venit de mic aici, la Mogoşoaia, din 2005, când eram la Under-15. Nu s-a schimbat nimic aici, doar am îmbătrânit noi, aşa mi se pare. De la ultima prezenţă la naţională de acum cinci ani s-au schimbat mulţi antrenori… şi jucători, pe mulţi i-am prins atunci când debutau la naţională, erau foarte tineri”, a adăugat el.

Chipciu este al doilea cel mai în vârstă jucător din lotul convocat de selecţionerul Mircea Lucescu pentru partidele cu Kosovo şi Lituania din Liga Naţiunilor.

„Mă salvează Niţă acum (n.r. – portarul Florin Niţă, 37 de ani), că altfel aş fi cel mai în vârstă din lot. Însă mie îmi place ce fac, încă sunt competitiv. Competiţia pe teren mă face să mă simt viu şi copil în spirit. De asta şi vreau să mă fac antrenor, ca să mă ţin în priză”, a explicat Alexandru Chipciu.

Lotul echipei naţionale de fotbal a României s-a reunit, duminică, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia, înaintea primei acţiuni după participarea la EURO 2024 reprezentată de debutul în noua ediţie a Ligii Naţiunilor. Aceasta este totodată şi prima întâlnire cu jucătorii a lui Mircea Lucescu, revenit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani.

Echipa naţională a României întâlneşte Kosovo, la 6 septembrie, (ora 21:45, Stadionul ”Fadil Vokrri” din Prishtina) şi Lituania, în 9 septembrie, (ora 21:45, Stadionul Steaua din Bucureşti), în primele sale două partide din cadrul ediţiei 2024-2025 a Ligii Naţiunilor.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Trecerea lui Salah pe banca de rezerve, un mesaj pentru vestiarul lui Liverpool (Van Dijk)

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, a recunoscut că trecerea lui Mohamed Salah pe banca de rezerve pentru...

Fundaşul Trent Alexander-Arnold (Real Madrid), accidentat, indisponibil în perioada următoare

Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold va lipsi în perioada următoare, Real Madrid confirmând că acesta a suferit o accidentare...

Lionel Messi şi Inter Miami vizează primul titlu în Liga nord-americană (MLS)

Lionel Messi şi clubul său, Inter Miami, vor lupta pentru primul titlu de campion în Liga nord-americană de...

Patru legende ale sportului nord-american participă la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2026

Patru dintre cei mai mari sportivi ai Americii de Nord vor urca pe scenă, vineri, la ceremonia tragerii...