Alexander Zverev, Taylor Fritz şi Casper Ruud vor participa la turneul ATP 500 de la Acapulco

Data:

Germanul Alexander Zverev, americanul Taylor Fritz şi norvegianul Casper Ruud, trei dintre primii cinci tenismeni ai lumii, vor participa la turneul ATP 500 de la Acapulco (Mexic), care va debuta pe 24 februarie, au anunţat organizatorii, citaţi de agenţia EFE.

Directorul turneului, Alvaro Falla, a estimat într-o conferinţă de presă că lista participanţilor este probabil cea mai selectă din istoria competiţiei, în condiţiile în care alături de Zverev (locul 2 ATP), Fritz (4 ATP) şi Ruud (5 ATP), la Acapulco vor fi prezenţi de asemenea, americanii Tommy Paul (9 ATP) şi Ben Shelton (14 ATP), precum şi danezul Holger Rune (12 ATP).

Calitatea tenismenilor confirmaţi certifică Acapulco drept cel mai important turneu din America Latină, care anul acesta va consemna absenţa spaniolului Carlos Alcaraz pentru al patrulea sezon consecutiv, după ce actualul număr trei mondial a participat la turneul mexican la vârsta de 17 ani, când era doar o speranţă a tenisului.

Alţi jucători confirmaţi pentru tabloul principal sunt italianul Lorenzo Musetti, clasat pe locul 17 ATP, americanul Frances Tiafoe (18 ATP), polonezul Hubert Hurkacz (21 ATP), americanul Sebastian Korda (22 ATP) şi cehul Tomas Machac (25 ATP).

Turneul de la Acapulco, cu un fond de premii de 1.832.890 de dolari, se va disputa cu o săptămână înainte Mastersului ATP 1.000 de de Indian Wells (SUA), care le va permite jucătorilor să participe la o competiţie de înaltă calitate înaintea turneului californian şi a Mastersului 1.000 de la Miami (Florida), programat de asemenea în luna martie.

Spaniolii Rafael Nadal şi David Ferrer, împreună cu austriacul Thomas Muster, sunt jucătorii cu cele mai multe victorii la turneul de la Acapulco, toţi având câte patru trofee în palmares cucerite la Openul mexican.

În 2024, campion a fost australianul Alex de Minaur, care şi-a păstrat titlul câştigat în anul anterior, dar care nu îşi va apăra coroana în 2025.

AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Universitatea Craiova anunţă transferul atacantului brazilian Alisson Safira

Clubul de fotbal Universitatea Craiova a anunţat, joi, pe un site de socializare, transferul atacantului brazilian Alisson Safira,...

Unai Emery (Aston Villa) renunţă la Duran, dar nu şi la Watkins

Antrenorul echipei engleze de fotbal Aston Villa, Unai Emery, este dispus să renunţe la Jhon Duran, dar speră...

NBA – Anthony Davis (LA Lakers), indisponibil cel puţin o săptămână din cauza unei accidentări

Anthony Davis, unul din jucătorii vedetă ai echipei Los Angeles Lakers, a fost victima unei întinderi musculare abdominale...

NBA – Înfrângere pentru Oklahoma City Thunder, liderul Conferinţei de Vest

Golden State Warriors a învins liderul Conferinţei de Vest, Oklahoma City Thunder, cu 116-109, miercuri în deplasare, într-un...