Alexander Zverev, calificat în sferturi de finală la US Open

Data:

Tenismanul german Alexander Zverev, favoritul numărul 4, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului US Open, după ce l-a învins cu 3-6, 6-1, 6-2, 6-2 pe americanul Brandon Nakashima, duminică la New York.

Nakashima, ocupantul locului 50 în clasamentul ATP, a reuşit să câştige primul set, după ce a fructificat singura sa minge de break, însă germanul a preluat apoi controlul jocului, dominând următoarele trei seturi.

Zverev a obţinut victoria în 2 ore şi 36 de minute de joc, bazându-se pe calitatea serviciului său (14 aşi), pentru a accede în sferturile unui Grand Slam pentru a treia oară în acest sezon (semifinale la Australian Open şi finală la Roland Garros).

În turul următor, jucătorul german îl va avea ca adversar pe americanul Taylor Fritz (12 ATP).

Bulgarul Grigor Dimitrov a acces la rândul său în sferturile de finală la US Open, pentru prima oară din 219, graţie succesului său în faţa rusului Andrei Rublev, favoritul numărul 6, pe care l-a învins cu 6-3, 7-6 (7/3), 1-6, 3-6, 6-3.

Dimitrov (33 ani) îl va înfrunta în sferturi pe americanul Frances Tiafoe (20 ATP), care a reuşit să-l elimine în sesiunea nocturnă pe australianul Alexei Popyrin (28 ATP), cel care l-a învins în turul 3 pe deţinătorul trofeului, sârbul Novak Djokovic.

Rezultate – optimi de finală:


Taylor Fritz (SUA/N.12) – Casper Ruud (Norvegia/N.8) 3-6, 6-4, 6-3, 6-2
Alexander Zverev (Germania/N.4) – Brandon Nakashima (SUA) 3-6, 6-1, 6-2, 6-2
Grigor Dimitrov (Bulgaria/N.9) – Andrei Rublev (Rusia/N.6) 6-3, 7-6 (7/3), 1-6, 3-6, 6-3
Frances Tiafoe (SUA/N.20) – Alexei Popyrin (Australia/N.28) 6-4, 7-6 (7/3), 2-6, 6-3


AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...