Alexander Zverev, calificat fără probleme în sferturi la US Open

Data:

Tenismanul german Alexander Zverev, principalul favorit în absenţa liderului mondial Jannik Sinner, s-a calificat fără probleme în sferturile de finală ale turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, cu o victorie în trei seturi în faţa italianului Luciano Darderi (22 ATP), 6-2, 6-2, 7-6 (7/3), luni, la New York, transmite AFP.

După ce a avut două tururi în care a avut nevoie de cinci seturi pentru a se impune, jucătorul de 29 de ani a obţinut al doilea succes la rând în minimum de seturi. Zverev şi-a dominat adversarul cu 42 de ”winners” şi 13 aşi, campionul de la Roland Garros urmând să joace în sferturi contra olandezului Botic van de Zandschulp (70 ATP).

Botic van de Zandschulp a fost condus cu 2-0 la seturi de francezul Arthur Gea (21ani, 87 ATP), care a avut şi o minge de meci în setul al treilea, dar a reuşit să întoarcă scorul şi să câştige după mai bine de cinci ore de joc (5 h 13 min), la doar 22 de minute de stabilirea unui nou record de durată la US Open.

Gea a fost la un pas să intre în istoria tenisului modern ca primul ”lucky loser” care atinge sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem în era Open, începută în 1968.

Van de Zandschulp, fost număr 22 mondial, a strălucit la Flushing Meadows în 2021, când a atins sferturile de finală (eliminat de rusul Daniil Medvedev, viitorul campion), după ce a venit din calificări.

Belgianul Alexander Blockx (21 ani, 34 ATP) s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale unui turneu de Mare Şlem, după ce a trecut de argentinianul Francisco Cerundolo (25 ATP), cu 6-3, 4-6, 7-5, 7-5.

Blockx, care şi-a asigurat intrarea în top 30 mondial, va juca în sferturi contra rusului Karen Hacianov (50 ATP), victorios în cinci seturi în faţa americanului Learner Tien (15 ATP), cu 7-5, 4-6, 6-7 (6/8), 6-1, 6-4. Hacianov a jucat semifinale la US Open în 2022.

Rezultatele înregistrate luni în optimi de finală la US Open, la simplu masculin:

Alexander Zverev (Germania/N.1) – Luciano Darderi (Italia/N.21) 6-2, 6-2, 7-6 (7/3)

Botic van de Zandschulp (Olanda) – Arthur Gea (Franţa) 3-6, 6-7 (0/7), 7-6 (9/7), 7-6 (7/3), 6-4

Karen Hacianov (Rusia) – Learner Tien (SUA/N.14) 7-5, 4-6, 6-7 (6/8), 6-1, 6-4

Alexander Blockx (Belgia/N.28) – Francisco Cerundolo (Argentina/N.24) 6-3, 4-6, 7-5, 7-5

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mourinho a boicotat conferinţa de presă de după meciul lui Real Madrid

Antrenorul echipei Real Madrid, Jose Mourinho, a decis să nu apară în faţa presei sâmbătă seară, după victoria...

Germanul Hansi Flick (FC Barcelona), desemnat „antrenorul lunii” septembrie în La Liga

Antrenorul echipei de fotbal FC Barcelona, germanul Hansi Flick, a primit duminică premiul pentru cel mai bun tehnician...

Germanul Alexander Zverev, în optimi la Shanghai (ATP)

Jucătorul german de tenis Alexander Zverev (2 ATP), principal favorit, s-a calificat duminică în optimile de finală ale...

Auto – F1: Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu al statului Singapore

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al statului Singapore -...