Germanul Alexander Zverev a revenit pe locul secund în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni, după victoria sa în turneul de la Munchen, detronându-l pe spaniolul Carlos Alcaraz, care a pierdut în finala turneului de la Barcelona în faţa danezului Holger Rune, în timp ce lider incontestabil se menţine italianul Jannik Sinner, informează AFP.
Zverev l-a învins duminică în două seturi (6-2, 6-4) pe americanul Ben Shelton, care a urcat două locuri până pe 13.
Holger Rune, impresionant la Barcelona, unde şi-a adjudecat al cincilea titlu din carieră, după victoria în faţa lui Alcaraz, a revenit în Top 10 (locul 9), cea mai bună ascensiune din Top 20. Cel mai bun clasament al său a fost locul 4 în 2023.
Filip Cristian Jianu rămâne cel mai bine clasat român la simplu, pe 229, în scădere cu patru poziţii faţă de săptămâna trecută, cu 247 pct.
La dublu, Victor Cornea este cel mai bine clasat tricolor, dar a coborât zece poziţii faţă de ierarhia precedentă, situându-se pe locul 108, cu 784 pct.
Clasamentul ATP al celor mai buni 20 de jucători de simplu:
1. Jannik Sinner (Italia) 9930 pct
2. Alexander Zverev (Germania) 8085 (+1)
3. Carlos Alcaraz (Spania) 8050 (-1)
4. Taylor Fritz (SUA) 5115
5. Novak Djokovic (Serbia) 4120
6. Jack Draper (Marea Britanie) 3820
7. Alex De Minaur (Australia) 3585
8. Andrei Rublev (Rusia) 3530
9. Holger Rune (Danemarca) 3480 (+4)
10. Daniil Medvedev (Rusia) 3290 (-1)
11. Lorenzo Musetti (Italia) 3200
12. Tommy Paul (SUA) 3160
13. Ben Shelton (SUA) 3020 (+2)
14. Arthur Fils (Franţa) 2920
15. Casper Ruud (Norvegia) 2815 (-5)
16. Grigor Dimitrov (Bulgaria) 2595 (+1)
17. Frances Tiafoe (SUA) 2550 (+1)
18. Stefanos Tsitsipas (Grecia) 2415 (-2)
19. Felix Auger-Aliassime (Canada) 2375
20. Tomas Machac (Cehia) 2235
AGERPRES