Alexander-Arnold a ajuns la un acord cu Real Madrid pentru un transfer din vară

Data:

Fundaşul Trent Alexander-Arnold, de la Liverpool, a ajuns la un acord cu echipa spaniolă de fotbal Real Madrid pentru care ar urma să joace din vară, potrivit presei, transmite DPA.

Fundaşul dreapta englez va schimba Anfield cu Bernabeu, după ce va deveni liber de contract la finalul sezonului, iar multe relatări precizează că jucătorul de 26 de ani a parafat un contract pe cinci ani, care îi va aduce un câştig de peste 285.000 de dolari pe săptămână.

Internaţionalul englez, care este un produs al clubului Liverpool, se află la ”cormorani” de mai bine de două decenii, putea negocia cu alt club din ianuarie, după intrarea sa în ultimele şase luni de contract.

Alexander-Arnold a debutat la prima echipă a lui Liverpool la 18 ani, în 2016.

Printre trofeele cucerite de el cu clubul de pe Anfield se numără Liga Campionilor, titlul în Premier League, Cupa Angliei şi Cupa Mondială a Cluburilor, Alexander-Arnold fiind aproape de a obţine al doilea titlu de campion al Angliei în acest sezon, echipa antrenată de Arne Slot având în prezent 12 puncte avans în fruntea clasamentului.

Alexander-Arnold este unul dintre cei trei jucători care îşi încheie contractele cu Liverpool în iulie, alături de atacantul egiptean Mohamed Salah şi de fundaşul olandez Virgil van Dijk.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Djokovic va participa la turneul de la Adelaide, înaintea Openului Australiei

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 4 mondial, va participa la turneul ATP 250 de la Adelaide, cu o...

Costul net al organizării JO 2024 de la Paris a fost mai mic decât calculele anterioare

Costul net al organizării Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024 a fost de aproximativ 2,8 miliarde de...

Marele Premiu de Formula 1 al Portugaliei revine în calendar în 2027

Marele Premiu al Portugaliei va reveni în calendarul Campionatului Mondial de Formula 1 în 2027, în locul Grand...

Genoa i-a adus un omagiu lui Frank Sinatra, la 110 ani de la naşterea artistului american

Echipa italiană de fotbal Genoa, patronată de omul de afaceri român Dan Şucu, i-a adus un omagiu lui...