Alex De Minaur a urcat pe locul 6 în clasamentul ATP

Data:

Tenismanul australian Alex De Minaur a urcat două poziţii şi se află pe locul al şaselea în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), publicat luni, după ce a jucat finala turneului de la Rotterdam.

Pentru De Minaur este cea mai bună clasare din carieră.

Învingătorul său în finala de la Rotterdam, spaniolul Carlos Alcaraz, şi-a consolidat poziţia a treia în ierarhia mondială, apropiindu-se de al doilea clasat, germanul Alexander Zverev, la 625 de puncte. Italianul Jannik Sinner este lider detaşat, cu un avans de aproape 3.700 de puncte faţă de Zverev.

Sârbul Novak Djokovic (7) şi rusul Daniil Medvedev (8) au coborât câte un loc.

Câştigător la Dallas, duminică, canadianul Denis Shapovalov a reuşit un salt de 22 de poziţii, ajungând pe 32. Celălalt finalist al turneului texan, norvegianul Casper Ruud, rămâne pe locul al cincilea.

Filip Cristian Jianu este în continuare cel mai bine clasat român la simplu, pe 229, trei trepte mai sus ca săptămâna trecută.

Cel mai bun român la dublu, Victor Cornea, a coborât două poziţii faţă de săptămâna precedentă şi este acum pe 90.

Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Jannik Sinner (Italia) 11.830 puncte
2 (2). Alexander Zverev (Germania) 8.135
3 (3). Carlos Alcaraz (Spania) 7.510
4 (4). Taylor Fritz (SUA) 5.100
5 (5). Casper Ruud (Norvegia) 4.480
6 (8). Alex De Minaur (Australia) 4.015
7 (6). Novak Djokovic (Serbia) 3.900
8 (7). Daniil Medvedev (Rusia) 3.830
9 (9). Tommy Paul (SUA) 3.445
10 (10). Andrei Rublev (Rusia) 3.270
…………………………………………………….
229 (232). Filip Cristian Jianu 254
327 (323). Cezar Creţu 157
351 (347). Nicholas David Ionel 142
375 (373). Gabi Adrian Boitan 133
457 (454). Dan Alexandru Tomescu 93
505 (507). Ştefan Paloşi 77
583 (611). Sebastian Gima 60
622 (617). Radu Mihai Papoe 51

Clasamentul ATP la dublu
1 (1). Marcelo Arevalo (El Salvador) 7.620 puncte
1 (1). Mate Pavic (Croaţia) 7.620
3 (3). Henry Patten (Marea Britanie) 7.075
4 (4). Harri Heliovaara (Finlanda) 7.055
5 (6). Kevin Krawietz (Germania) 6.330
6 (10). Simone Bolelli (Italia) 6.310
7 (11). Andrea Vavassori (Italia) 6.310
8 (9). Tim Puetz (Germania) 6.240
9 (5). Jordan Thompson (Australia) 6.225
10 (7). Marcel Granollers (Spania) 6.170
………………………………………………………..
90 (88). Victor Cornea 968
153 (158).Alexandru Jecan 539
292 (263). Bogdan Pavel 239
336 (334). Cezar Creţu 191

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fenerbahce, victorioasă în Turcia la primul meci fără Mourinho

Fenerbahce Istanbul, viitoarea adversară a echipei FCSB în Europa League, a învins-o pe Genclerbirligi cu scorul de 3-1,...

F1: Lewis Hamilton va fi penalizat cu cinci locuri la Marele Premiu al Italiei

Pilotul britanic Lewis Hamilton va fi penalizat cu cinci locuri pe grila de start a Marelui Premiu de...

Liverpool a câştigat derby-ul cu Arsenal (1-0), în Premier League

Liverpool, campioana en titre, a învins-o pe rivala Arsenal cu scorul de 1-0, duminică, pe Anfield, în primul...

Acord pentru trasferul lui Isak (Newcastle) la Liverpool, pentru 130 de milioane de lire (presă)

Clubul englez de fotbal Newcastle United a acceptat o ofertă record a lui Liverpool pentru transferul atacantului suedez...