Alejandro Valverde a parcurs 90.000 km în cariera sa, de două ori şi jumătate înconjurul lumii

Data:

Ciclistul spaniol Alejandro Valverde (Movistar), la cei 42 de ani, continuă să adauge date semnificative la cariera sa sportivă, astfel că la a doua sa participare la Il Giro, el a acumulat deja peste 90.400 km, ceea ce echivalează cu înconjurul lumii de două ori şi jumătate, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Valverde, care participă la a 31-a sa cursă de trei săptămâni (2 în Turul Italiei, 14 în Turul Franţei şi 15 în Turul Spaniei), a acumulat deja 90.368 km într-un total de 569 de etape, din care rezultă cifre ce i-ar fi permis să înconjoare lumea de două ori şi jumătate.

Ciclistul originar din Murcia, campion mondial pe şosea în 2018, şi-a prezentat bicicleta în a 10-a etapă a Turului Italiei, între Pescara şi Jesi. Marca ce construieşte bicicletele pentru Movistar a conceput o bicicletă cu harta tuturor victoriilor sale, în special la marile clasice şi la Mondialele din 2018, unde predomină culorile alb şi verde.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...