Alcaraz şi Nadal, selecţionaţi pentru a reprezenta Spania la JO 2024

Data:

Carlos Alcaraz şi Rafael Nadal au fost selecţionaţi să reprezinte Spania la turneul olimpic de tenis, care va avea loc între 27 iulie şi 4 august pe zgura de la Roland Garros, a anunţat miercuri Federaţia spaniolă, scrie AFP.

Carlos Alcaraz tocmai a câştigat turneul de Mare Şlem din capitala Franţei, unde Rafael Nadal s-a impus de 14 ori. Alcaraz este numărul 2 mondial, în timp ce Nadal, revenit în competiţie la mijlocul lui aprilie, la începutul sezonului european pe zgură, după 16 luni în care nu a jucat aproape deloc din cauza accidentărilor, s-a prăbuşit până pe locul 264 în ierarhia ATP.

Alcaraz şi Nadal au fost selecţionaţi alături de Alejandro Davidovich (locul 32 mondial), Pablo Carreno (876) şi Marcel Granollers (locul 2 în clasamentul ATP la dublu), a anunţat David Ferrer, antrenorul echipei masculine a Spaniei, la Barcelona.

Pe lângă proba de simplu, Alcaraz şi Nadal ar putea juca împreună la dublu.

În competiţia feminină, vor juca, printre altele Sara Sorribes (55 WTA) şi Cristina Bucşa (67 WTA), a anunţat Anabel Medina, antrenorul echipei feminine.

Sara Sorribes este jucătoarea spaniolă clasată cel mai sus în ierarhia WTA. Cristina Bucşa este născută în Republica Moldova.

„Am putea câştiga două sau trei medalii” la JO, speră Miguel Diaz, preşedintele Federaţiei spaniole de tenis.

Federaţiile naţionale trebuie să prezinte lista finală pentru Jocurile Olimpice până cel târziu pe 19 iunie. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Noul format al Supercupei Italiei, „un cadou” pentru Inter şi AC Milan, a spus Cristian Chivu

Noul format al Supercupei Italiei este "un cadou" pentru Inter Milano şi AC Milan, a declarat joi antrenorul...

Max Verstappen va concura cu numărul 3 în sezonul 2026

Pilotul olandez Max Verstappen va concura cu numărul 3 imprimat pe monopostul său Red Bull în ediţia 2026...

Kylian Mbappe, la un singur gol de recordul lui Cristiano Ronaldo

Atacantul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble în Cupa Spaniei la fotbal, miercuri seara, s-a apropiat la un...

România va găzdui în premieră Campionatele Europene de echipe mixte din 2027

Federaţia Română de Judo a anunţat, joi, pe site-ul său oficial, că România va organiza pentru prima oară...