Alcaraz debutează în sezonul pe iarbă la Queen’s (ATP)

Data:

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care a sărbătorit la Ibiza al doilea său triumf la Roland Garros, va începe sezonul pe iarbă la turneul ATP 500 de la Queen’s, scrie AFP.

”M-am distrat de minune, doar trei nopţi, trei zile, şi cred că a fost mai mult decât suficient. Probabil cel mai nebunesc lucru pe care l-am făcut a fost să stau afară până târziu. Am dansat puţin, dar nimic mai mult decât ar face o persoană normală. Îmbătrânesc, corpul meu nu mai poate ţine pasul!”, a spus spaniolul în vârstă de 22 de ani, zâmbind.

Alcaraz a câştigat al doilea său titlu la Roland Garros duminica trecută într-o finală spectaculoasă, învingându-l pe numărul unu mondial, Jannik Sinner, în cinci seturi, cu 4-6, 6-7 (4), 6-4, 7-6 (3), 7-6 (10/2), după 5 ore şi 29 de minute şi după ce a salvat trei mingi de meci împotriva italianului.

Spaniolul, numărul 2 ATP, şi-a luat o binemeritată săptămână liberă la Ibiza, unde merge de obicei: ”După sezonul pe zgură, care este foarte intens, cred că a fost momentul perfect să mă relaxez. Prietenii mei merg acolo în fiecare an, aşa că merg şi eu. Indiferent unde. Important este să schimbi peisajul. După aceste câteva săptămâni minunate, dar intense, este foarte important pentru mine să am timp să mă deconectez şi să mă distrez”.

Alcaraz, campion en titre la Wimbledon, îşi începe pregătirile pentru sezonul pe iarbă săptămâna aceasta la Queen’s, dotat cu premii de 2.522.220 de euro, turneu pe care l-a câştigat în 2023. În primul său meci, favoritul principal îl va înfrunta marţi pe compatriotul său Alejandro Davidovich, numărul 27 mondial.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manchester United a confirmat despărţirea de Jadon Sancho

Clubul de fotbal Manchester United a confirmat miercuri despărţirea de internaţionalul englez Jadon Sancho, aflat la final de...

Manny Pacquiao strânge donaţii pentru a ajuta victimele cutremurului din Filipine

Boxerul filipinez Manny Pacquiao a anunţat, miercuri, că va strânge donaţii pentru a ajuta victimele cutremurului care a...

Tottenham i-a prelungit contractul fundaşului Ben Davies

Tottenham Hotspur, echipa internaţionalului român Radu Drăguşin, a anunţat miercuri, pe site-ul său oficial, că i-a oferit un...

FC Barcelona nu va exercita opţiunea de cumpărare a atacantului Marcus Rashford

Echipa de fotbal FC Barcelona a decis să nu exercite opţiunea de cumpărare a atacantului Marcus Rashford de...