Adrian Şut (FCSB) – S-a văzut diferenţa de maturitate şi calitate între Lyon şi noi

Data:

Căpitanul echipei de fotbal FCSB, Adrian Şut, a afirmat, joi seara, după meciul cu Olympique Lyon, care s-a impus cu scorul de 4-0 (2-0), în manşa secundă a optimilor de finală ale Europa League, că formaţia franceză s-a remarcat prin maturitate şi calitate.

„Am întâlnit un adversar dificil, cu calitate, şi dacă faci greşeli, atunci vei fi pedepsit. S-a văzut diferenţa de maturitate şi de calitate pe care o au. A fost o partidă dificilă, dar rămânem în gând cu parcursul bun pe care l-am avut până acum. Ăsta a fost gândul nostru, să marcăm cât mai repede şi poate am neglijat un pic defensiva. Ne-au prins pe contre şi atunci fotbalul te pedepseşte”, a spus Şut la DigiSport.

„Au fost foarte multe meciuri de care să ne aducem aminte. Am dat dovadă că suntem o echipă puternică. Sunt mândru de colegii mei. Am învăţat cu toţii să fim uniţi, să dăm tot ce avem mai bun. Sunt meciuri în care acumulezi experienţă”, a mai spus jucătorul echipei bucureştene.

FCSB a fost eliminată din competiţia de fotbal Europa League de echipa franceză Olympique Lyon, care s-a impus cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe OL Stadium din Decines, în manşa secundă a optimilor de finală.

OL, victorioasă şi în tur cu 3-1, s-a impus pe teren propriu prin golurile marcate de Georges Mikautadze (14, 47) şi de Ernest Nuamah (37, 88).

În ciuda eşecului drastic, FCSB părăseşte cupele europene cu capul sus, după un sezon foarte bun, în care a jucat 20 de partide şi a atins optimile de finală.

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Olivier Giroud a vorbit despre experienţa sa nereuşită în MLS

Atacantul francez Olivier Giroud a vorbit, într-un interviu pentru L'Equipe, despre experienţa sa nereuşită în Major League Soccer...

Ousmane Dembele se află „în faza de recuperare”, a anunţat PSG

Ousmane Dembele, câştigătorul Balonului de Aur, se află "în faza de recuperare", a anunţat joi clubul său, Paris...

Sinner şi Fritz, calificaţi în semifinalele turneului Six Kings Slam de la Riad

Italianul Jannik Sinner (2 ATP) şi americanul Taylor Fritz (4 ATP) s-au calificat cu uşurinţă, miercuri, în semifinalele...

Emma Răducanu încheie sezonul prematur din cauza problemelor de sănătate

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu îşi va încheia prematur sezonul după ce s-a retras de la ultimele...