Adrian Mutu: „Trebuie să avem răbdare, să-l lăsăm pe Edi Iordănescu să-şi facă treaba”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal Rapid Bucureşti, Adrian Mutu, a afirmat, sâmbătă, că selecţionerul Edward Iordănescu ar trebui lăsat să-şi facă treaba la echipa naţională, declarându-se mulţumit de jocul tricolorilor în doar 20 de minute din meciul pierdut cu Grecia, scor 0-1, anunță Agerpres.

„Îmi pare rău în primul rând pentru echipa României şi pentru debutul lui Edi, pentru că şi-ar fi dorit ca orice antrenor să aibă un debut cu dreptul. L-am ascultat ce a spus şi cred că ştie ce are de făcut pe viitor. Într-adevăr, prima repriză nu a fost foarte reuşită, dar în a doua repriză au fost 20 de minute în care am dominat clar. Şi cred că puteam să şi marcăm. Trebuie să avem răbdare, să-l lăsăm pe Edi să îşi facă treaba”, a afirmat Mutu.

Tehnicianul consideră că la echipa naţională de fotbal a României ar fi ideal un mix între jucătorii experimentaţi şi cei tineri: „Cred că ideal ar fi un mix între aceşti jucători cei tineri şi cei experimentaţi. Este important să ai jucători ca Săpunaru, Dragoş Grigore, Tamaş, cred că ei ştiu spiritul, au mulţi ani la echipă naţională şi pe undeva pot influenţa în bine jucători care vin sau care au anumit trac atunci când joacă pentru echipa naţională”.

Mutu spune că îngrijorătoare nu este doar situaţia echipei naţionale, ci şi cea de la echipele de club.

„Cred că îngrijorător este cam tot ceea ce se întâmplă la noi, faptul că nu avem echipe în cupele europene. Fotbalul românesc nu mai este aşa cum era acum 15 ani când aveam echipe în Champions League, de aceea probabil că şi naţională a noastră a scăzut, pentru că a scăzut valoric competitivitatea la nivel de cluburi”, a mai spus fostul internaţional.

Selecţionerul Edward Iordănescu a debutat cu o înfrângere la naţionala de fotbal a României, 0-1 (0-1) cu Grecia, vineri seara, într-un meci amical care a avut loc pe Stadionul Steaua din Bucureşti.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...