Adrian Mutu: „Clasamentul arată bine, e important e să rămânem concentraţi pe fiecare meci”

Data:

Antrenorul formaţiei Rapid Bucureşti, Adrian Mutu, a declarat că este mulţumit pe poziţia a doua pe care o ocupă echipa sa în clasamentul Superligii, precizând însă că este foarte important ca jucătorii săi să rămână concentraţi pe fiecare meci în parte, potrivit Agerpres.

„Clasamentul arată bine, dar asta este o consecinţă a faptului că am tratat fiecare meci la victorie. Cel mai important este meci cu meci. Nu cred că ar trebui să ne uităm pe clasament în momentul acesta pentru că este un campionat de echilibrat. Echipele sunt foarte aproape, trebuie să rămânem concentraţi pe fiecare meci. Atâta timp cât echipa mea se află sus, normal că îmi face plăcere. Scorul mă interesează foarte puţin, spre deloc, Rapid este la început, jucătorii încet, încet îşi intră în formă. Importantă este victoria, nu diferenţă de scor”, a declarat Mutu.

Tehnicianul a afirmat că este preocupat, în perspectiva meciului cu FC Voluntari, de recuperarea jucătorilor după etapa intermediară care a avut loc la mijlocul săptămânii.

„În primul rând mă gândesc la băieţi să-i recuperez, pentru că am avut două meciuri într-o scurtă perioadă, meciuri în care au alergat mult după victorie. De aceea cred că cel mai important este că noi să fim 100% în plenitudinea forţelor pentru a câştiga acest meci. La nivelul rezultatelor probabil că şi FC Voluntari îşi doreşte mai mult, de aceea trebuie să fim foarte atenţi şi concentraţi sâmbătă. Jucăm pe un teren mai mic decât Giuleştiul, va fi un meci de luptă, un meci împotriva unei echipe care cu siguranţă vrea să se întoarcă la victorie. Anul trecut au jucat în play-off şi îşi doresc acelaşi lucru probabil. Important e ca pe tabela de marcaj să fie numele mai multor jucători. Este un lucru pozitiv că reuşim să marcăm cu mai mulţi jucători. Vor avea şi atacanţii timpul şi ocazia să înscrie”, a mai spus Mutu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Sinner şi Zverev au reuşit victorii fără probleme în primul tur la US Open

Tenismanul italian Jannik Sinner, liderul mondial, s-a calificat fără emoţii în runda a doua a turneului US Open,...

Sergio Busquets lasă să planeze îndoiala asupra viitorului său la Inter Miami

Fotbalistul spaniol Sergio Busquets, jucătorul echipei Inter Miami din Major League Soccer, a lăsat să planeze incertitudinea, marţi,...

Antrenorul Mircea Rednic şi-a reziliat contractul cu Standard Liege

Antrenorul român Mircea Rednic şi clubul belgian de fotbal Standard Liege au semnat, miercuri dimineaţa, rezilierea ''cu efect...

Debut dificil pentru Coco Gauff la US Open

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, campioană în 2023, a avut nevoie de aproape trei ore de joc...